Euro a fost cotat miercuri la 3,6673 lei, nivel cu putin mai ridicat decat cel din ziua anterioara
Moneda nationala s-a depreciat nesemnificativ miercuri fata de euro, cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 3,6673 lei pentru un euro. Leul a pierdut astfel 0,04% in fata monedei unice, dupa ce euro a fost cotat marti la 3,6658 lei.
Potrivit NewsIn, leul s-a apreciat treptat in prima parte a sedintei valutare de miercuri, de la 3,6787 la 3,6615 lei pentru un euro, iar la 13:45, bancile cumparau un euro cu 3,6615 lei si il vindeau cu 3,6655 lei. Zlotul si forintul au inregistrat miscari similare de apreciere fata de euro in acelasi interval.
„Leul s-a apreciat inca de la inceputul sedintei, dar nu e o miscare iesita din comun. E corelata si cu evolutia celorlalte monede din regiune”, a declarat, Florin Bota, dealerul Bancii Transilvania, citat de NewsIn.
Cursul de referinta afisat, miercuri, de BNR arata o depreciere usoara a monedei nationale in fata dolarului, pana la 2,3652 lei pentru un dolar, de la 2,3638 lei pentru un dolar, cat era marti. Moneda americana s-a depreciat treptat pe pietele internationale, de la 1,5454 la 1,5517 dolari pentru un euro, iar la 13:50, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5496 dolari.
Leul a pierdut teren si in fata francului elvetian, acesta fiind cotat la 2,2759 lei, cu 0,13 bani peste nivelul din ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 2,2013 lei, nivel cu 0,66 bani mai scazut decat marti.