Sari direct la conținut

Pretul petrolului provoaca neliniste in randul principalelor state consumatoare

HotNews.ro

Cinci state care detin suprematia in ceea ce priveste consumul energetic la nivel mondial au solicitat amortizarea graduala a subventiilor petroliere, pentru a facilita scaderea pretului titeiului, care a atins vineri un nou nivel record de 139 de dolari pe baril, relateaza BBC, citat de Rador.

Reprezentanti din Japonia, India, China, Coreea de Sud si Statele Unite, care intrebuinteaza impreuna aproximativ jumatate din petrolul mondial au cerut ca subventiile sa fie inlocuite cu beneficii care sa vizeze statele sarace.

Pretul crescand al petrolului creaza din ce in ce mai multe probleme economice in intreaga lume, unele guverne avand de facut fata chiar unor proteste de strada din partea consumatorilor si a intreprinzatorilor.

De altfel, pescarii spanioli, carora li s-au alaturat vineri soferii de camioane, si-au continuat sambata „greva nelimitata”, pentru a solicita masuri impotriva cresterii preturilor la carburant. Unii analisti apreciaza ca nepublicarea informatiilor referitoare la rezervele de petrol existente ar contribui de fapt la cresterea pretului.

La aceasta se adauga, spun ei, ingrijorarile privind existenta unei cereri mai mari decat oferta. Unii analisti economici spun ca pretul unui baril de petrol ar putea ajunge la 150 de dolari in luna iulie. Pretul unui baril de petrol extras este mai mare de doua ori decat era acum un an.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro