Romania libera: Moody’s: Romania, risc moderat
Raportul agentiei de evaluare financiara Moody’s Investors Service plaseaza Romania alaturi de Polonia si Croatia, economistii fiind de parere ca ratingul acestor trei tari s-ar putea confrunta cu presiuni moderate. Analistii au identificat trei grupe, in functie de impactul potential al unei eventuale „aterizari dure” asupra ratingurilor de tara: cu risc redus, moderat si ridicat. Ratingul acordat de agentie Romaniei este „Baa 3”, cu perspectiva stabila.
„Al doilea grup de tari, format din Romania, Polonia si Croatia, se afla intr-o situatie financiara moderata. Aceste state s-ar putea confrunta cu cresteri medii sau mari ale datoriei publice, in special in cazul scenariului de aterizare dura. Desi ne asteptam la reactii din partea autoritatilor, eforturile acestora ar putea fi limitate de dimensiunea socului, ceea ce ar induce indoieli referitoare la puterea financiara, pe termen lung, a guvernelor”, mentioneaza raportul Moody’s.