Sari direct la conținut

MOL semneaza un acord de cooperare cu Libia

HotNews.ro

Compania ungara de petrol si gaze MOL a anuntat marti ca a semnat un acord cu Agentia Libiana de Investitii, vizind in acelasi timp extinderea afacerilor sale in regiunea Orientului Mijlociu.

Firma ungara doreste sa profite de pe urma dorintei companiilor petroliere din regiunea Orientului Mijlociu de a se extinde peste hotare si de aici dorinta sa de a fi activa in zona. „Companiile petroliere nationale din regiune ar dori sa se extinda la nivel international si noi avem expertiza si legaturile necesare pentru a le ajuta”, a declarat pentru Reuters vicepresedintele dezvoltarii de portofoliu din cadrul MOL. Conform Newsin, acesta nu a oferit detalii in legatura cu aspectele acordului de cooperare cu Libia.

Compania petroliera de stat din Libia a semnat o serie de acorduri cu firmele energetice straine, pentru a ajuta la dezvoltarea rezervelor de petrol si gaze. Libia, care face parte din Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, vrea sa devina un important producator de gaze naturale, si urmareste sa-si majoreze productia de la 823 milioane metri cubi pe zi la 914 milioane metri cubi pina in 2010.

La inceputul acestei luni, MOL a semnat un acord cu compania indiana Oil and Natural Gas Corp in legatura cu preluarea unei participatii de 35 de procente la un bloc de explorare din nord-vestul Indiei. De asemenea, anul trecut MOL a semnat un acord cu Qatar Petroleum pentru cooperare in sectorul upstream de petrol si gaze naturale precum si in sectorul petrochimic. Acest acord ar putea acoperi dezvoltarea de depozite noi sau existente de gaze naturale, explorare petroliera, petrochimie si tehnologii ecologice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro