Sari direct la conținut

Finalul scaderii dobanzii la dolar

Mersul Trendurilor

Pretul barilului de petrol creste in ritm alert iar Federal Reserve a spus ‘pas’ pretentiilor pietei de a mai primi o noua reducere de dobanda. Acestea fiind spuse, poate ca investitorii au nevoie sa isi reajusteze portofoliile.

Miercuri, 21 mai, bursele din Statele Unite au cunoscut o singura directie pe tot parcursul sedintei de tranzactionare. Dow Jones a incheiat ziua in scadere cu -1,8%, la o zi dupa ce mai inregistrase o serie de ordine de vanzare ce l-au tinut la minimul zilei. De ce aceasta scadere? Sa alcatuim puzzle-ul…

Tehnic

Din martie pietele au crescut in mod constant. Devenea la un moment dat necesar un retracement. Insa tot ce a fost s-a rezumat la cateva zile de consolidare a cresterii. Tocmai acest lucru, un raliu ce a depasit ca miscare optimismul previziunilor cu privire la evolutia economiei americane, pune piata intr-o pozitie vulnerabila, aceea de a inregistra o corectie violenta la cresterea de pana acum si chiar o retestare a minimului din luna martie. Scaderea parea ca incepe odata cu maximul de pe 13 mai, la 13.132 puncte pe Dow Jones, insa lucrurile nu sunt atat de usoare, astfel ca adevarata scadere a inceput dupa spargerea marginala de luni, 19 mai, a high-ului de pe 13. Tocmai acest pattern, pentru cei axati pe analiza tehnica, ofera sustenabilitate unor pozitii short. Iar ca acest scenariu sa capete sens, o serie de factori fundamentali s-au aliniat perfect.

Alinierea perfecta a factorilor fundamentali cu pattern-ul de scadere din piata este oarecum fortata, pentru ca nu taman “peste noapte” pretul barilului de petrol a ajuns la 133 dolari si nici previziunile sumbre de crestere economica ale Fed-ului, rezultate din minutele sedintei Fed, recent publicate, nu au aparut dupa indicatori ce denota o situatie roz a economiei. Dar probabil ca trader-ilor le-a fost mai greu sa ridice privirea de pe tasta de ‘buy’ pentru a privi petrolul si rata dobanzii.

Fundamental

Minutele ultimei sedinte Federal Reserve, publicate pe 19 mai, au pus punct asteptarilor pietei pentru o noua scadere de dobanda si au alimentat pesimismul privind economia americana, printr-o revizuire a cresterii GDP-ului, mai jos cu 1% fata de ultima data, fiind acum cuprins intre 0,3% – 1,2%. Cu privire la rata dobanzii, asteptarile privind o micsorare a sa au fost eliminate prin sublinierea pericolului inflationist care pare sa primeze, intr-un final, in fata incetinirii economiei.

Pretul barilui de petrol a inregistrat o crestere abrupta, la peste 134 de dolari pe baril, pe fondul unei scaderi a rezervelor saptamanale de petrol. Se pare ca odata cu spargerea pragului de 125 de dolari si mai ales cu ritmul accelerat de crestere, traderii incep sa constientizeze pericolul inflationist si impactul asupra consumatorului.

Astfel, de pe toate fronturile am avut parte de stiri negative. Ce va veni bine de acum nu stiu cat de mult va fi luat in considerare, mai ales ca i se poate servi scuza de ‘priced in’, adica deja inclus in pret. Insa sa nu ne hazardam cu scaderea. Cele doua zile de pierdere inregistrare de indicii americani au nevoie de cateva zile de consolidare, ce vor confirma daca am vazut sau nu maximul in sedinta de luni.

Comenteaza pe Mersul Trendurilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro