Sari direct la conținut

Cotidianul: Inflaţie de 9,6% în iulie

Cotidianul

Planul de dezinflatie al BNR este dat peste cap de ultimele scumpiri la combustibil. Inflatia ar putea inregistra un nou maxim in iulie, iar analistii cred ca este necesara o noua majorare a dobanzii.

Deciziile recente ale principalilor producatori si distribuitori de combustibili din Romania care au scumpit consistent benzina la pompa vor avea un impact puternic asupra inflatiei. Benzina si motorina au trecut pragul de 4 lei pe litru din cauza recordurilor de maxim al preturilor la titei pe plan international, afectand direct indicele preturilor de consum al populatiei. Evolutia pretului la combustibil, pret inclus in categoria celor volatile alaturi de cel la legume, fructe si oua, se situeaza printre principalii factori care au condus la intreruperea procesului de dezinflatie, contribuind cu 0,91 puncte procentuale la maximul inflatiei anuale inregistrate in martie 2008, de 8,63%.

Pretul titeiului pe plan mondial a atins recent un nou maxim istoric, situandu-se aproape de 128 de dolari/ baril.

Potrivit traiectoriei prognozate de BNR cu ocazia ultimului raport asupra inflatiei, luna martie a anului curent ar trebui sa consemneze punctul de maxim al inflatiei anuale, insa recentele scumpiri vor conduce, conform analistilor, la un nou varf in iulie. Analistii ING Bank prevad o rata de inflatie anuala de 9,6% in luna iulie, fata de 9,1% anterior. Acestia mentioneaza insa ca este de asteptat ca, incepand cu luna august, presiunile inflationiste venite din partea preturilor la produsele alimentare sa se diminueze si, in conditiile unei recolte bune, rata inflatiei sa coboare sub 6,5%.

Ultimul raport trimestrial asupra inflatiei prezentat de guvernatorul BNR a corectat prognoza anuala de la 5,9 la 6% inflatie in decembrie 2008 si a imbunatatit previziunile pentru finalul anului 2009 de la 3,9 la 3,4% inflatie anuala. Majorarea preturilor la combustibili este inclusa de BNR printre factorii de risc care ar putea abate dezinflatia de la traiectoria programata, alaturi de devansarea in continuare a productivitatii muncii de catre veniturile salariale, de deprecierea monedei ca efect al comprimarii lichiditatii pe plan international si de o politica fiscala laxa, specifica unui an electoral.

Presiunile induse de pretul-record al petrolului pe plan international se vor manifesta si la nivelul deficitului de cont curent, ceea ce ar putea determina o depreciere a monedei nationale. Analistii bancilor considera ca in acest context BNR va trebui sa tina cont de majorarea in continuare a inflatiei de fond si sa procedeze in consecinta la o noua majorare a politicii de dobanda monetara la sedinta programata in 26 iunie. In prezent, dobanda-cheie se situeaza la 9,75% dupa cinci majorari consecutive care au totalizat 250 de puncte de baza.

Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro