Sari direct la conținut

Gandul: Monopolul rusesc pe otel-beton scumpeste casele cu 10.000 de euro

Gandul

Preturile locuintelor noi vor cres­te, in perioada imediat urmatoare, cu cel putin 5 procente, datorita dublarii pretului la otelul-beton. Asta inseamna ca un apartament de 2 camere va fi mai scump cu pana la 10.000 de euro. Cresterea spectaculoasa a pretului la otel-beton, material de baza in industria constructiilor, se explica simplu: lipsa de reactie a guvernantilor la evolutia pietii de profil, acaparata de rusii de la Mechel.

In luna martie 2008, Consiliul Con­curentei a avizat preluarea Ductil Steel Buzau de catre grupul rus Mechel, care mai patroneaza Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste si Combinatul Industria Sarmei Campia Turzii.

In plus, Ductil Steel este proprietarul otelariei electrice a Combinatului Otelul Rosu. In aceste conditii, concurentii Mechel au ramas doar Lamdro SA Drobeta-Turnu Severin si Laminate SA Focsani care, impreuna, au o cota de numai 20% din productie.

Pe de alta parte, cele doua societati nu au capacitati de productie integrate ca Mechel, astfel incat costurile lor sunt mai ridicate decat ale societatilor concernului rus. Prin urmare, pretul otelului-beton de la Bucuresti este dictat de la Moscova.

Desi au costuri reduse de productie, rusii, care detin 80% din productia de otel-beton, au aliniat pretul acestuia la cel practicat de Turcia. Turcii dau trendul de crestere in ultimele luni pe piata internationala. Practic, daca in octombrie 2007 otelul-beton se vindea cu 500 de dolari tona, in aprilie a.c. s-a sarit de cota 1.000 de dolari tona, iar luna aceasta se asteapta chiar ca pretul sa ajunga la 1.200 de dolari tona!

Oficialii Consiliului Concu­rentei sustin ca situatia este perfect legala, cata vreme societatile din constructii au la dispozitie importurile, iar preturile practicate de Mechel nu le depasesc semnificativ pe cele practicate pe piata internationala. „Importurile au crescut de la 5-10% in 2005-2006 la 30-35% in 2007-2008. Deci, alternative exista”, sustine Consiliul Concurentei.

Gandul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro