Banca Centrala Europeana a decis mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la 4%
Banca Centrala Europeana a decis joi mentinerea ratei de dobanda monetara la 4%, a declarat un purtator de cuvant al BCE citat de AFP. Decizia este conforma asteptarilor pietei, in conditiile in care membrii consiliului bancii au considerat ca riscul unei inflatii ridicate este mai mare decat temerile legate de incetinirea cresterii economice din zona euro.
Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, urmeaza sa explice aceasta decizie consiliului guvernatorilor bancilor nationale din zona euro, reuniti la Atena. Potrivit AFP, asteptarile sunt ca Trichet sa avertizeze din nou asupra riscurilor puternicelor presiuni inflationiste preconizate de economisti. Preturile de consum au crescut in zona euro cu mai mult de 3%, depasind limita acceptata de BCE (ceva mai putin decat 2%).
In plus, se asteapta ca presedintele BCE sa vorbeasca despre amenintarile reprezentate de derapajului preturilor la alimente, ca urmare a maririlor salariale din zona euro. Pentru Banca Centrala Europeana lupta contra inflatiei este o prioritate absoluta. Cresterea mare a preturilor – cauzata de pretul ridicat al petrolului si explozia celui la alimente – se resimte asupra consumului, in luna martie vanzarile de bunuri scazand cu 0,4%.
Inflatia s-a redus usor de la nivelul record de 3,6% atins in martie, la 3,3% in luna aprilie, potrivit estimarilor preliminare ale biroului european de statistica, Eurostat. Totusi, rata anuala a inflatiei se mentine peste obiectivul BCE si influenteaza negativ cheltuielile si increderea consumatorilor.
Trichet chiar a declarat luna trecuta ca riscurile privind inflatia raman ridicate in timp ce impactul crizei subprime continuia sa se faca simtit iar ingrijorarile privind crestetea economica persista
Nu mai putin de 83 de analisti chestionati de Reuters au declarat ca se asteptau ca rata de politica monetara sa ramana la acest nivel, dar majoritatea prognozeaza o reducere la 3,5% pana la sfarsitul anului 2008.
Banca Centrala Europeana mai decis joi mentinerea ratei marginale de imprumut la 5% si a ratei dobanzii la depozite la 3%.
Ceva mai devreme si Banca Angliei a anuntat ca mentine rata de politica monetara la 5%.