Sari direct la conținut

Oficial al Bursei bulgare de Valori: Piata de capital din Bulgaria este pentru prima data afectata major de o criza financiara

HotNews.ro

Piata de capital din Bulgaria resimte pentru prima data efectele unei crize financiare globale, a potrivit lui Panteley Karassimeonov, director de afaceri internationale, comunicare si marketing la Bursa de Valori din tara vecina si reprezentant al institutiei la Forumul Financiar Central si Sud-Est European. Acesta a mai spus ca, in prezent, toate pietele financiare emergente din Europa centrala si de sud-est sunt victime ale crizei, din moment ce toate au trecut printr-o scadere in ultimele luni.

„Trebuie sa spun ca acum este pentru prima data cand piata de capital din Bulgaria a fost atat de serios afectata de o criza financiara majora. Indicele principal al Bursei de Valori bulgare a pierdut in jur de 30% din valoarea sa de la inceputul acestui an. Iar acesta este un semn de ingrijorare pentru ca 2007 a fost un an-record pentru bursa noastra din toate punctele de vedere. Ne asteptam la in jur de 50 de oferte publice anul acesta, insa acum companiile au inceput sa ezite si sa astepte redresarea acestei tendinte”, a declarat Panteley Karassimeonov.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor Forumului Financiar Central si Sud-Est European, reprezentantul Bursei bulgare de Valori a afirmat ca, la nivel global, anumite masuri se puteau lua mai devreme, pentru a reduce efectele negative ale crizei asupra sectorului financiar.

„Faptul ca acum pagubele se asteapta sa atinga suma de 200 de miliarde de dolari arata dimensiunea reala a crizei. Din pacate, aceasta are de asemenea repercusiuni in Europa si industria financiara de pe continent va suferi considerabil iar principala preocupare acum este cat de mult va dura redresesarea tendintei negative pe pietele financiare”, a mai spus acesta.

Vorbind despre asa-numitele „Real Estate Investment Trusts” – REIT (n.r. instrumente financiare de finantare publica a proiectelor imobiliare), Karassimeonov spune ca acestea se bucura de un mare succes in Bulgaria, devenind foarte populare ca si instrumente de investitii.

„In perioada 2004-2007 aproape 50 de REIT-uri si-au facut aparitia pe piata si si-au listat actiunile pe Bursa bulgara de Valori. Succesul acestor companii se leaga de explozia imobiliara din ultimii ani. Trebuie spus ca majoritatea investitorilor in astfel de fonduri sunt straini”, mai spune reprezentantul Bursei din Bulgaria.

Forumul Financiar Central si Sud-Est European va avea loc la Bucuresti in perioada 3 – 6 iunie si are ca tema „Tendintele pietelor financiare globale. Perspective, crize si transformari. Care este formula succesului?”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro