Sari direct la conținut

Mamaia: Zucchero a sters amintirea ploii de pe litoral

HotNews.ro

Zucchero a concertat pentru a treia oara in Romania sambata seara, in club Bamboo, Mamaia. Ceea ce parea o mare petrecere de fitze s-a dovedit a fi cireasa de pe tortul mini-vacantei de 1 mai.

Concertul a inceput cu o intarziere de 20 de minute, pentru ca toate detaliile de atmosfera sa fie puse la punct: sunetul, luminile, fotografii, cameramanii, frapierele cu sampanie si inevitabila defilare a celor mai trendy tinute.

Apoi s-au stins luminile si forfota a incetat.Toate privirile erau atintite spre scena goala, in centrul careia era asezat, impunator, scaunul regal al lui Zucchero. Modul nonsalant, natural, in care si-a facut intrarea a dezinhibat atmosfera si i-a strans pe oameni in jurul scenei.

Vocea grava a italianului, luminile rosii si albastre, mereu in ton cu melodiile, chitarile pe care le-a schimbat, pianul care a iesit de sub tobe au cucerit treptat audienta.

Zucchero
Foto: Hotnews

Spre nemultumirea bodyguarzilor care asigurau ordinea, Zucchero a invitat toate doamnele si domnisoarele sa danseze pe scena, in fata lui. La fel de nonconformist s-au comportat si membrii formatiei sale: chitarista de culoare a venit pana la marginea scenei cand si-a executat solo-ul, iar basistul a coborat si s-a asezat pe o canapea din public.

Multi dintre cei prezenti au venit la concert doar pentru a marca evenimentul in agenda si, cu toate acestea, la prima iesire a artistului de pe scena, toata lumea a aplaudat frenetic pana cand acesta a revenit. Acelasi scenariu de 3 ori. „Senza una donna” a fost melodia de ramas-bun a lui Zucchero care a adresat „mille grazie” publicului din Mamaia.

Urmareste piesa „Il volo”, cantata la Mamaia

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro