Un consortiu italian va reabilita sectiunea Drobeta Turnu Severin – Bahna a DN6
Consortiul JV Pizzarotti – Tirrena Scavi a castigat contractul de reabilitare a sectiunii de drum national Drobeta Turnu Severin – Bahna si de constructie a variantei de ocolire a orasului Drobeta Turnu Severin, acesta fiind atribuit prin licitatie internationala deschisa. Potrivit unui comunicat al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), valoarea totala a contractului este de 35,53 milioane de euro, fiind cofinantat de Comisia Europeana si de catre Guvernul Romaniei prin bugetul de stat.
Contributia Comisiei Europene, prin Facilitatea ex-ISPA, este de 26,48 milioane de euro.
Lucrarile ce urmeaza a fi executate cuprind reabilitarea si imbunatatirea a 25,85 kilometri de drum national intre Drobeta Turnu Severin si Bahna si constructia la standard de drum national a 12,60 kilometri de varianta ocolitoare pentru orasul Drobeta Turnu Severin.
Durata de implementare a contractului este de 48 de luni pentru lucrarile de reabilitare si 55 de luni pentru constructia variantei de ocolire a orasului Drobeta Turnu Severin, inclusiv perioada de garantie de 24 luni, beneficiarul fiind Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania.