Bursele europene si asiatice au inchis in scadere prima sedinta de tranzactionare a saptamanii. Piata din Statele Unite a deschis in stagnare
Bursele din Europa si Asia au scazut luni, dupa ce, in urma reuniunii de la sfarsitul saptamanii trecute, ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale din grupul celor sapte state puternic industrializate – G7 nu au anuntat nici o masura pentru a stopa criza de pe piata financiar-bancara. De asemenea, actiunilor General Electric au influentat si luni in mod negativ pietele internationale, dupa ce vineri acestea au inregistrat cea mai mare scadere din ultimii 20 de ani, de 12,8%.
„Lumea asteapta actiuni coordonate ca raspuns la problemele de pe pietele de financiare”, a declarat Bilal Hafeez, strateg pentru piete valutare de la Deutsche Bank, referindu-se la intalnirea grupului G7, citat de International Herald Tribune. In absenta acestora, reactia pietei a fost de dezamagire, a mai spus Hafeez.
Bursa de la Londra a incheiat pe rosu luni, indicele FTSE 100 s-a depreciat cu 1,08%, ajungand la 5.831,60 puncte, in vreme ce indicele Dax al Bursei din Frankfurt a pierdut 0,74%. De asemnea, si principalul indice al Bursei din Paris, CAC 40 a scazut in sedinta de luni, la finalul sedintei de tranzactionare consemanand o scadere de 0,66%.
Scaderile de pe principalele piete asiatice au fost mult mai ample decat cele din Europa. Astfel, bursa japoneza s-a inchis, luni, in scadere cu 3,05%, indicele Nikkei ajungand la nivelul de 12.917,51 puncte, mai mic decat la finalul sedintei precedente. Si bursa din Hong Kong a inchis prima sedinta de tranzactionare a saptamanii in scadere cu 3,3%, indicele Hang Seng ajungand la 23.854,66 puncte, valoare mai mica comparativ cu sedinta precedenta. Indicele S&P/ASX 200 al bursei din Sydney a pierdut 1,8% in sedinta de luni.
Bursele americane au deschis in stagnare luni, dupa ce cresterea vanzarilor cu amanuntul din Statele Unite au ajutat la calmarea agitatiei de pe Wall Street, cauzata de pierderile trimestriale neasteptate inregistrate de cea de-a patra banca din SUA, Wachovia Corp, relateaza Reuters citat de NewsIn.
Vanzarile cu amanuntul au crescut in mod neasteptat in martie cu 0,2% in Statele Unite, ca urmare a avansului vanzarilor de benzina, potrivit unui raport guvernamental publicat luni.
Wachovia Corp a afisat luni pierderi neasteptate pe primul trimestru, ca urmare a amplificarii problemelor legate de creditele ipotecare si a altor datorii, ceea ce a determinat banca sa isi reduca dividendele si sa isi majoreze capitalul cu 7 miliarde dolari.
Indicele industrial Dow Jones a coborat cu 1,71 puncte (0,01%), la 12.323,71 puncte, Standard & Poor’s 500 a pierdut 0,83 puncte (0,06%), pana la 1.332 puncte, iar indicele compozit Nasdaq a coborat cu 3,22 puncte (0,14%), la 2.287,02 puncte.