GE si Metka vor construi o termocentrala de 400 milioane euro pentru Petrom
Consortiul General Electric – Metka va construi termocentrala Petrom de la Petrobrazi, valoarea contractului depasind 400 milioane euro, se arata intr-un comunicat al companiei petroliere.
Centrala, care va functiona pe baza de gaze naturale, va fi amplasata pe un teren de pe platforma rafinariei, iar constructia unitatii este prognozata sa inceapa in prima parte a anului 2009.
Consortiul va construi si va preda la cheie centrala de producere a energiei electrice si a aburului in ciclu combinat.
In prezent, Petrom si consortiul format din cele doua companii negociaza semnarea unui contract de mentenanta pe termen lung a centralei.
Astfel, Petrom isi propune ca, la nivelul anului 2012, sa furnizeze circa 8-9 la suta din productia de electricitate a Romaniei.
„Am agreat cu General Electrica (GE)-Metka conditiile contractuale pentru ridicarea centralei electrice de la Brazi si ne vom concentra in continuare asupra fazei de constructie, astfel inca sa incepem furnizarea in sistemul energetic national in a doua parte a anului 2011”, a declarat, intr-un comunicat, Gerald Kappes, responsabilul diviziei de gaze si energie electrica, care include si combinatul chimic Doljchim, si membru al Directoratului Petrom.
Licitatia pentru desemnarea constructorului termocentralei a durat sapte luni. in cursa s-au inscris General Electric – Metka, ATEC, Alstom si Siemens, insa consortiul a avut cea mai competitiva oferta si a fost selectat ca ofertant preferat la sfârsitul lunii ianuarie.
Circa 20 la suta din energia produsa va fi utilizata de Petrom, restul urmând a fi livrata pe piata de energie din Romania.