Sari direct la conținut

Capital: Super-doamnele anului 2008

Primele doua pozitii din clasamentul Capital, ajuns la a cincea editie, sunt ocupate de reprezentante ale sectorului financiar-bancar: Ana Maria Mihaescu, sefa misiunii IFC Romania si Republica Moldova, si Virginia Gheorghiu, director general adjunct BERD. Din acelasi domeniu, nou intrate in top sunt Mihaela Bitu, head general lending products CEE, ING Bank, si Cornelia Coman, director general adjunct ING Asigurari.

Chiar daca in Romania femeile reprezinta doar una din trei persoane care ocupa o functie de conducere, asa cum arata studiul Synovate realizat pentru Capital, ele pot determina schimbarea mentalitatii traditionaliste, care, in prezent, este in favoarea barbatului-sef/manager. Doamnele pot realiza acest lucru punand in valoare avantajele inteligentei emotionale si sociale, precum si meticulozitatea. „Femeile pot exploata calitati interumane specifice lor, transformandu-le in avantaje si oportunitati, in cadrul unor domenii care sa li se potriveasca“, spun reprezentantii Synovate.

Anul acesta, in top au fost incluse 18 nume noi. Cele mai multe (sase) isi conduc propriul business, iar cinci ocupa pozitii de top management in companiile in care lucreaza. Rezultate notabile au avut, anul trecut, si doamnele din lumea artistica sau cele care ocupa functii importante in organisme internationale, din aceste domenii provenind cate trei nou intrate. Din lumea artistica, s-au remarcat actritele Anamaria Marinca si Laura Vasiliu, protagoniste ale peliculei lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 saptamani si 2 zile“, cel mai apreciat film romanesc al anului 2007. Rezultate notabile au avut, anul trecut, si cele care ocupa functii importante in organisme internationale, doua dintre numele noi in aceasta editie a topului provenind din acest sector (Daniela Popescu, membru in Comisia Nationala pentru UNESCO, si Gabriela Massaci, director al Institutului Cultural Roman de la Londra).

Desi participantele la top poarta cu mandrie titulatura de „femei puternice“, majoritatea au combatut opinia potrivit careia femeie + putere = succes. Mai curand, au tinut sa mentioneze, pentru ele succesul inseamna si reusitele din plan familial.

Integral in Capital.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro