Sari direct la conținut

Operatorii de telefonie mobila isi suplimenteaza resursele pe durata summit-ului NATO

HotNews.ro

Vodafone, Orange si Cosmote isi vor suplimenta resursele, cum ar fi capacitatea de trafic, pe toata durata summitului NATO de la Bucuresti (2 – 4 aprilie 2008), conform datelor furnizate agentiei NewsIn de cei trei operatori de telefonie mobila.

Vodafone Romania a anuntat ca va sprijini organizarea summit-ului NATO de la Bucuresti, in baza unui acord de parteneriat incheiat cu Ministerul Afacerilor Externe, prin furnizarea de servicii de comunicatii pentru organizatori si delegatiile straine participante si suplimentarea capacitatii de trafic pe perioada evenimentului.

Potrivit datelor operatorului de telefonie mobila, Vodafone Romania va extinde capacitatea pe toate statiile existente care deservesc zonele de interes si va adauga, temporar, statii mobile pentru a oferi capacitate suplimentara.

Un plan de masuri specifice a fost demarat si de catre Orange Romania. Operatorul a anuntat ca va imbunatati acoperirea in principalele “zone de foc” ale evenimentului: Palatul Parlamentului, marile hoteluri bucurestene, arterele de confluenta intre aceste locatii.

De asemenea, Cosmote a anuntat ca este deja angrenata in activitati specifice, in colaborare cu organizatorii summitului NATO, pentru a asigura servicii de telecomunicatii la standardele tehnice si comerciale necesare unui eveniment de o asemenea anvergura.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro