Sari direct la conținut

Fuchs va investi zece milioane de euro intr-o fabrica de condimente la Curtea de Arges

HotNews.ro

Compania germana Fuchs va investi zece milioane de euro in constructia unei fabrici la Curtea de Arges, investitie ce va transforma Romania in centrul de productie si logistica al grupului pentru Europa de Est, se arata intr-un comunicat al producatorului de condimente. Constructia unitatii de productie, la care vor lucra aproximativ 300 de angajati, va fi finalizata in primul trimestru al anului 2009.

“Alegerea Romaniei ca locatie a centrului de productie si logistica pentru Europa de Est a venit in urma rezultatelor deosebite inregistrate pe piata romaneasca de profil, a cresterii economice inregistrate in ultimii ani in Romania si a previziunilor incurajatoare pe termen lung. Aceasta, dar si cererea tot mai mare pentru condimentele Fuchs pe piata romaneasca si a Europei de Est, au facut din Romania o tara atractiva pentru obiectivele strategiei noastre de extindere pe pietele estice”, a declarat Jens Bachmeier, directorul general al Fuchs Condimente Romania.

Filiala romana a grupului german Fuchs a fost infiintata in anul 2001, principalul sau obiect de activitate fiind producerea si distributia la nivel national a condimentelor, atat pentru industria alimentara, cat si pentru consumatorul en detail, avand o gama de peste 200 de produse.

Fondat in anul 1952, grupul este unul dintre cei mai mari producatori si furnizor de condimente la nivel mondial. Fuchs detine facilitati de productie in Germania, Franta, Romania si in Statele Unite, iar in Brazilia si in China detine plantatii proprii pentru condimentele pe care le produce.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro