Sari direct la conținut

UPS a achizitionat compania TCS, furnizorul sau de servicii in Romania

HotNews.ro

UPS, unul dintre dei mai mari operatori de curierat din lume, a aprobat joi preluarea integrala a furnizorului sau de servicii de pe piata romaneasca, Trans Courier Service (TCS), termenii tranzactiei nefiind dezvaluiti, se arata intr-un comunicat al companiei. TCS este furnizorul de servicii autorizat al UPS in Romania din momentul infiintarii sale, in anul 2000.

„Decizia de achizitie este urmarea logica a unei colaborari de succes, inceputa inca din 1990, cand UPS si-a oferit pentru prima data serviciile clientilor din Romania prin intermediul Romtrans SA, compania-mama a TCS”, se mai arata in comunicat.

Ca rezultat al achizitiei, UPS va putea sa-si consolideze oferta de servicii premium pentru clientii din Romania si sa imbunatateasca calitatea serviciilor.

“Avand control direct asupra retelei noastre, UPS va beneficia de flexibilitatea necesara pentru a-si extinde activitatea si a investi in infrastructura, tehnologie, brand si dezvoltarea resurselor umane”, a precizat Wolfgang Flick, presedintele UPS Europa.

UPS estimeaza ca va finaliza tranzactia in al doilea trimestru al anului 2008, in functie de parcurgerea etapelor contractuale ce trebuie urmate.

TCS, cu sediul in Bucuresti, furnizorul de servicii al companiei UPS in Romania, ofera clientilor servicii de curierat international. TCS furnizeaza servicii in Bucuresti, Timisoara si Constanta si face legatura cu reteaua globala UPS prin intermediul unei curse aeriene intre Bucuresti si Koln in fiecare zi a saptamanii.

UPS s-a bucurat de o crestere puternica in Romania de-a lungul anilor, iar in 2007 volumul exporturilor dinspre Romania s-a majorat cu 10% comparativ cu anul precedent.

UPS, cea una dintre cele mai mari companii de curierat din lume, cu sediul central in Atlanta, Statele Unite ale Americii. UPS deserveste mai mult de 200 de tari si teritorii in intreaga lume. Actiunile UPS sunt tranzactionate la Bursa din New York.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro