Sari direct la conținut

Indicii bursieri au inchis sedinta de marti pe minus, dupa un debut in crestere

HotNews.ro

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat sedinta de tranzactionare de marti in usoara scadere, dupa ce in deschidere toti indicii erau pe verde. Valoarea tranzactiilor incheiate a fost redusa, de doar 15,09 milioane de lei, echivalentul a 4,08 milioane de lei, cu 20% mai putin decat in sedinta anterioara.

Indicele general al bursei, BET-C, arata o apreciere de 0,35% in deschiderea sedintei, pentru ca dupa ora 10:30 sa coboare sub nivelul din ziua anterioara. La inchiderea sedintei, BET-C consemna o depreciere de 0,42%, pana la nivelul de 5.150,58 puncte. BET, indicele celor mai lichide zece titluri listate, a inregistrat un avans maxim de 0,50% in debut, pentru ca la inchidere sa inregistreze o pierdere de 0,51%, pana la 7.303,74 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 0,52%, dupa ce la inceputul sedintei de tranzactionare arata o apreciere de 1%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale SIF-urilor si cele bancare, care au avut insa un rulaj de sub doua milioane de lei. Pe prima pozitie in topul lichiditatii s-au plasat actiunile SIF Oltenia, cu un rulaj de 1,96 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Moldova si SIF Muntenia care au avut un rulaj de 1,92 milioane de lei, respectiv 1,52 milioane de lei. BRD – Groupe Societe Generale s-a clasat pe locul patru in topul lichiditatii, cu 1,24 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana, cu un rulaj de 1,11 milioane de lei, a ocupat locul cinci.

Cele mai bune evolutii le-au avut actiunile Grupului Industrial Electrocontact (3,74%), Policolor (1,69%), Electroputere (1,64%), in vreme ce cele mai mari scaderi ale preturilor au fost inregistrate de titlurile VAE Apcarom (-9,04%), TMK Artrom (-8,29%) si Carbochim (-4,00%).

Lichiditatea pe Bursa de la Sibiu a fost de dubla fata de cea de la BVB

In prima parte a zilei, sesiunea de tranzactionare a Bursei de la Sibiu a fost una dominata de expectativa, pentru ca in partea a doua intensitatea sa creasca si pe fondul stirilor de peste ocean unde FED si-a manifestat intentia de a aplica o politica de impulsionare a lichiditatii pietei printr-un program de imprumuturi la termen. Lichiditatea pietei sibiene a crescut fata de sedinta de luni cu 20,6%, la finalul zilei valoarea tranzactiilor fiind de 39,84 milioane de lei, fiind incheiate 13.310 contracte.

Pe segmentul derivatelor pe aur, sedinta de marti a prilejuit tranzactionarea in premiera a derivatelor SIBGOLD cu scadenta in iunie, uncia de aur fiind cotata la 980 dolari. Pentru finalul lunii in curs uncia de aur a fost evaluata la 964 dolari, in urcare cu trei unitati. In aria derivatelor valutare s-au incheiat tranzactii pe raportul RON/EURO pe trei scadente. Traseul urmat de moneda unica a fost unul descendent pentru toate cele trei termene. Astfel, pentru martie euro a pierdut 2,98 bani si a fost cotat la 3,7002 lei. Pentru iunie euro a scazut cu patru bani ajungand la 3,74 lei iar pentru septembrie cu 2,19 bani valorand 3,7801 lei.

Derivatele avand ca suport activ actiunile SIF 2 (DESIF 2) si-au consolidat pozitia in clasamentul de lichiditate cu 7688 contracte. Derivatele DESIF 2 cu scadenta in 31 martie au fost cotate la 2,76 lei pe actiune, in urcare cu 5,06 bani, iar pentru cele cu scadenta in iunie ele au crescut cu 3,97 bani pe actiune ajungand la 2,94 lei.

Derivatele avand ca suport activ actiunile SIF 5 (DESIF 5) au secondat liderul cu un volum de 5424 contracte. Pentru contractele cu scadenta in martie tranzactiile cu aceste titluri s-au desfasurat intre un minim de 3,26 lei si un maxim de 3,335 lei, cotatia de la inchidere de 3,33 lei ilustrand o crestere de patru bani.

Ca si in cazul DESIF 2 si pentru DESIF 5 se remarca lichiditatea ridicata de pe scadenta iunie unde s-au depasit 1.000 de contracte. DESIF 5 iunie au fost cotate la 3,52 lei pe actiune, in crestere cu 3,32 bani.

Pe locul trei in top s-au clasat derivatele care au ca activ suport actiunile S.S.I.F Broker (DEBRK), cu 68 de contracte. Pe ambele scadente tranzactionate s-au detasat cresteri de un ban respectiv 4,79 bani in urma carora preturile pentru martie si iunie au ajuns la 2,07 si 2,1794 lei pe actiune.

In sectorul bancar derivatele Erste au fost cotate la 138 lei pentru martie si la 142,9 lei pentru iunie, bifand cresteri de 2,9 si 3,4 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro