68,2% din asiguratii repartizati aleatoriu, impartiti intre ING Fond de Pensii, Allianz-Tiriac Pensii si Generali
332.706 de participanti care nu au aderat la un fond de pensii administrate privat, desi aveau aceasta obligatie, sau care au semnat acte de aderare pentru mai multe fonduri, devenind astfel invalidati, au fost redistribuiti aleatoriu si proportional intre cele 18 fonduri de pensii, au anuntat vineri oficialii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Conform datelor CNPAS, peste 68,2% dintre asiguratii repartizati aleatoriu au fost redistribuiti catre primii trei jucatori din piata, respectiv ING Fond de Pensii, Allianz-Tiriac Pensii si Generali Fond de Pensii.
Potrivit actualizarii finale a registrului participantilor, care a avut loc joi, 6 martie, peste 3,82 milioane de persoane au fost validate in sistemul Pilonului II al fondurilor de pensii administrate privat.
Reprezentantii CSSPP au mai precizat ca in cadrul procesului de aderare initiala au fost invalidate 9.850 de persoane. Datele prezentate au rezultat in urma actualizarii registrului participantilor cu fisierul continand comenzile CSSPP si cu datele inregistrate in evidenta CNPAS pana la data de 25 ianuarie, pentru intervalul septembrie-decembrie 2007.
Peste 226.000 asigurati, redistribuiti catre ING Fond de Pensii, Allianz-Tiriac Pensii si Generali Fond de Pensii
Conform datelor prezentate vineri pe site-ul Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), la sfarsitul procesului de repartizarea aleatorie numarul total de participanti pe fonduri de pensii administrate privat a depasit 4,15 milioane persoane.
Dupa repartizarea aleatorie, ING Fond de Pensii a mai castigat inca 110.483 asigurati, ajungand sa detina in prezent peste 1,38 milioane participanti la fondul de pensii pe care il administreaza si o cota de piata de 33,2%.
Urmeaza Allianz-Tiriac Pensii cu 85292 de asigurati castigati in urma loteriei, fapt care a ridicat numarul participantilor la fond pana la peste 1,06 milioane persoane (25,6% cota de piata). Catre Generali Fond de Pensii au fost repartizati 31.188 asigurati, numarul participantilor la fondul companiei depasind acum 389.000 de persoane.
Marfin, AG2R si Zepter – pe ultimele trei locuri
Dupa repartizarea aleatorie, Marfin Fond de Pensii s-a clasat pe ultimul loc. Fondul de pensii a mai castigat doar 16 asigurati, iar numarul total al participantilor la acest fond a ajuns la 194 de persoane (0,004% cota de piata). Catre AG2R au fost directionati 91 de asigurati, iar catre Zepter 132 de asigurati. Cele doua companii au atras astfel 1.127 de asigurati (0,02%) si respectiv 1.649 de asigurati (0,03%).
Campania de aderare la Pilonul II s-a desfasurat in perioada 17 septembrie 2007-17 ianuarie 2008.