Sari direct la conținut

Scaderea a fost reluata, sa ne asteptam la noi minime? 

HotNews.ro

Asteptari foarte pesimiste pentru deschiderea sedintei de luni a burselor din Statele Unite. Din fericire sau din pacate, depinde de ce parte a baricadei va situati, evolutia ulterioara nu a confirmat temerile, insa a lasat usa deschisa pentru cateva miscari de amploare, scrie Ovidiu Ciulina pe blogul lui Moldovan.

Luni, 3 martie, dupa ce in ultima zi din februarie bursele din Statele Unite au inregistrat o pierdere semnificativa, care s-a transmis si celorlalte piete mondiale, scenariile pesimiste au fost “la ele acasa”. Nici nu se putea altfel din moment ce analiza tehnica a aratat o slabiciune a cumparatorilor saptamana trecuta, cand Dow Jones nu a reusit sa sparga pragul de 12,800, nivelul de rezistenta al perioadei recente.

Pentru luni, dupa ce indicele Nikkei din Japonia a scazut 4,5% iar cel al bursei din India 5,1%, traderii s-ar fi asteptat ca si indicii din SUA sa continue cu scaderile. Trebuie facuta insa o mentiune, anume ca bursele din Statele Unite influenteaza evolutia celorlalte piete din lume si nu invers, insa motivul pentru care am exemplificat cu scaderile din zona asiatica au fost tocmai pentru a arata un consens general cu privire la faptul ca scaderile de pe burse trebuie sa continue. Contractele pe indicii futures ai pietei de peste ocean nu au semnalat inainte de deschidere o continuare abrupta a zilei de vineri. In schimb, se astepta cu nerabdare sosirea indicilor despre activitatea manufacturiera, ISM Manufacturing Index. Spre dezamagirea vanzatorilor, indicele a sosit la 48,3 puncte, usor peste estimarile de 48 de puncte. Odata cu acest indice a venit si ISM Manufacturing Prices, care exprima rata lunara de inflatie pe care organizatiile le resimt la cumpararea de materiale si servicii, care a venit la 75,5 puncte fata de 73 puncte estimari.

Aparitia nesurprinzatoare a valorilor de mai sus pentru indici a determinat o zi de range in piata, in care s-au testat maxime si minime. Spre exemplificare, Dow Jones a atins un maxim la 12,284 puncte, ca imediat sa coboare pana la minimul zilei inregistrat la 12,161 puncte. Acest ultim prag este important. Privind pe graficul zilnic al indicelui, dupa scaderea masiva din ultimele zile, urmatorul suport important se afla in zona 12,150-12.200 de puncte. O spargere convingatoare a lui va crea suficient momentum in piata pentru a vedea o retestare a minimului din ianuarie, sau cel putin a pragului de 12.000 de puncte.

Cand va avea loc aceasta miscare? Saptamana aceasta avem datele despre noile locuri de munca, ce vor fi publicate vineri, indicator deosebit de important. Momentum-ul in piata este pentru scadere, astfel ca ori putem vedea o scadere care sa retesteze low-ul din ianuarie, pana la publicarea datelor de vineri, ori o consolidare pana la Nonfarm Payrolls urmata apoi de o scadere pentru a cocheta cu minimul din ianuarie. Lucrurile au inceput sa se precipite iar tensiunea din piata este evidenta la fiecare 5 minute, prin amploarea miscarilor ce au loc pe indici.

Inchiderea sedintei de luni a fost pentru Dow Jones Industrial Average la 12,258 puncte, – 0,06%, S&P 500, +0,05% la 1,331 si Nasdaq 100 la 1,733 puncte, adica -0,69%.

Comenteaza pe blogul lui Moldovan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro