Fictiunea administrativa (de Cristian Pirvulescu)

Pentru ca vin alegerile locale, pentru ca problema autonomiei locale a fost deformata de declararea independentei Kossovo ori poate pentru simplul motiv ca starea serviciilor publice este precara, reforma administratiei pare sa fi (re)devenit o prioritate.

Asa ca, aproape pe nepregatite, fie ca e vorba de regionalizare, de cresterea capacitatii administrative sau de eficienta politicilor publice – asta daca discursul e cat de cat structurat –, fie de mult mai terestrele asfaltari sau ajutoare sociale, problemele serviciilor care permit functionarea statului sau a colectivitatilor teritoriale revin in actualitate.

Dar, cum despre forma si reforma administrativa la romani, dupa trei secole de experiente modernizatoare ratate, sunt multe de spus, discursul reformator se dilueaza de fiecare data cand e vorba de starea de fapt.

Caci statul, aceasta realitate administrativa fundamentala, nu a fost, in istoria romaneasca, decat o stranie fictiune. La 140 de ani de la maioresciana „In contra directiei de astazi in cultura romana” formele fara fond raman in continuare o realitate.

Efortul modernizator al liberalilor nu reusise sa transforme natura institutiilor romanesti, iar pseudomodernizarea comunista a distrus, fara a putea inlocui, un sistem administrativ care abia daca se contura. Intoarsa din drum, reforma statului a esuat.

Distrus, apropiat de un regim care nu mai recunostea nici macar formal existenta spatiului public, statul a devenit o fictiune valabila doar in relatiile internationale. Reconvertita pentru uzul unei organizatii private care uzurpase locul institutiilor publice – partidul comunist –, atat de comentata teorie a suveranitatii nationale a slujit doar legitimarii unei fraude administrative care urmarea distrugerea statului.

Enuntat in drept, dar inexistent in fapt, statul a ramas doar o referinta oarecare, o fictiune administrativa. Asa ca dupa 1989 totul trebuia reluat de la capat. Dar, cum personalul care dadea continut administratiei a ramas aproape acelasi, reforma nu a putut si nu va putea reusi. Selectata pe criteriile apartenentei la partidul comunist, vechea functionarime nu avea cum sa se transforme peste noapte in reprezentanta unei noi viziuni administrative.

Lasate la bunul plac al fostei nomenclaturi, scolile de administratie au devenit, de cele mai multe ori, doar forme de legitimare a pozitiilor de putere existente. Diplomele acopera acum „experienta”, fara insa ca forme eficiente de administratie sa se impuna. Iar nu modelul administrativ francez, de altfel, foarte eficient, este explicatia incapacitatii cronice a administratiei romanesti de a se concilia cu interesul public, ci fictiunea care a stat si sta la baza sa.

Reprodus pe scara industriala, vechiul sistem administrativ nu se putea acomoda noului context social si economic, asa ca a mizat totul pe complicitatea cu politica. si au reusit, caci complexul politico-administrativ astfel constituit s-a inradacinat la putere. Iar pentru ca integrarea europeana nu face decat sa accentueze decalajele istorice dintre Romania si Occident si sa creasca presiunea asupra administratiei, multiplicarea crizelor si manipularea statisticilor au ramas metode sigure de perpetuare a acestor inadaptati care ne conduc.

Romania Libera