Sari direct la conținut

Proiect de lege: Contractele de inchiriere a locuintelor – minimum un an

HotNews.ro

Inchirierea locuintelor va fi permisa pentru cel putin un an iar nivelul chiriei se va putea negocia fara nicio restrictie intre proprietar si chirias. Pentru locuintele administrate sau subventionate de stat se vor stabili, in urma unor studii, „chirii de referinta”. Propunerile sunt incluse in proiectul „Legii privind inchirierea locuintelor si a reglementarii raporturilor dintre locatari si locatori”, una dintre cele patru „legi ale locuirii” prezentate in premiera de Laszlo Borbely, ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor.

„Scopul legii este asigurarea unui echilibru intre drepturile si obligatiile proprietarilor si cele ale chiriasilor”, a spus Laszlo Borbely.

Principalele propuneri din proiectul de lege:

  • durata contractului de inchiriere va fi de minim 1 an si va fi pe perioada determinata. Potrivit ministrului Borbely, prevederea este inspirata din legislatia europeana, termenul fiind, spre exemplu, de 4 ani in Italia si 3 ani in Franta
  • contractul de inchiriere poate fi reziliat cu preaviz de 6 luni, la initiativa locatorului si cu preaviz de 3 luni, la initiativa locatarului.
  • nivelul chiriei lunare se poate stabili liber prin negociere intre locatar si locator
  • Pentru locuintele care au fost realizate cu subventii publice, se va stabili un nivel maxim al chiriei, reprezentat de „chiria de referinta” din localitatea respectiva. Aceste chirii de referinta se stabilesc in urma unui studiu de piata al chiriilor din zona, la locuinte comparabile. Pentru studierea pietei, se vor constitui niste structuri pe langa autoritatile locale, denumite „observatoare teritoriale'”.

„Legile locuirii” vor fi publicate pentru consultare saptamana viitoare pe website-ul Ministerului Dezvoltarii Publice, Lucrarilor Publice si Locuintelor. Ministrul Laszlo Borbely a spus ca vor fi luate in considerare propunerilie sosite din piata, in urma consultarii publice. Pachetul legislativ ar putea fi prezentat in Guvern peste aproximativ o luna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro