SIF-urile au urcat usor, pe fondul dublarii valorii tranzactiilor
Indicele celor cinci societati de investitii financiare a castigat 0,94% in sedinta de vineri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in vreme ce ceilalti indici s-au depreciat usor, pe fondul unei dublari a valorii tranzactiilor. Lichiditatea din piata principala a urcat cu 132%, pana la 56,85 milioane de lei, echivalentul a 15,47 milioane de euro.
BET-C, indicele compozit al bursei, a coborat cu 0,03% sub nivelul din ziua anterioara, pana la 5.126,20 puncte, iar indicele celor mai lichide titluri listate, BET, a pierdut 0,37%, pana la nivelul de 7.304,45 puncte.
Indicele celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, a incheiat cu 0,94% peste nivelul din sedinta anterioara, ajungand la 58.099,52 puncte.
Titlurile Petrom au ocupat prima pozitie in topul lichiditatii, cu un rulaj de 6,45 milioane de lei, urmate de cele ale SIF Oltenia si Bancii Transilvania care au avut un rulaj de 5,59 milioane de lei, respectiv 4,52 milioane de lei. SIF Banat – Crisana s-a clasat pe locul patru in topul lichiditatii, cu 3,9 milioane de lei, iar BRD – Groupe Societe Generale, cu un rulaj de 3,54 milioane de lei, a ocupat locul cinci.
Cele mai mari cresteri ale preturilor au fost inregistrate de titlurile Sinteza (8,03%), Grupul Industrial Electrocontact (6,72%) si Siretul Pascani (6,17%), iar cele ale Santierului Naval Orsova (-2,44%), THR Marea Neagra (-2,35%) si Mefin (-2,06%) au avut cele mai slabe evolutii.