Sari direct la conținut

Microsoft promite ca se va supune cerintelor Comisiei Europene

HotNews.ro

Microsoft Corp. a anuntat ca va lua masuri pentru ca produsele sale software, printre care si Windows, sa poata lucra mai bine cu produse ale competitorilor, pentru a satisface cerintele Comisiei Europene, transmite Bloomberg. Reprezentantii CE se arata sceptici.

Microsoft, cel mai mare producator mondial de software, va dezvalui detalii tehnice despre o parte dintre cele mai vandute produse ale sale, pentru a creste interoperabilitatea cu produsele concurente.

Compania va publica 30.000 de pagini de documentatie referitoare la Windows, pagini care pana acum au fost tinute secrete si erau accesibile doar printr-o licenta speciala.

Decizia face sa fie mai usoara si mai ieftina obtinerea de informatii pentru scrierea de programe necesare lucrului cu cele mai importante produse Microsoft. Americanii vor furniza informatii Comisiei Europene care va evalua schimbarile ce se produc.

„Acesti pasi reprezinta un moment important care aduce schimbari semnificative in modul in care oferim informatii despre produsele si tehnologiile noastre”, a spus intr-o declaratie, Steve Ballmer, CEO al Microsoft.

Comisia Europeana investigheaza Microsoft pe motiv ca nu a oferit suficiente informatii despre tehnologiile sale, lucru care a impiedicat dezvoltarea rivalilor sai. Reprezentantii Comisiei au spus ca orice pas spre o interoperabilitate reala este binevenit, insa sunt sceptici deoarece compania americana a mai facut in trecut alte patru anunturi similare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro