Sari direct la conținut

Evenimentul Zilei: Poiana Brasov isi cauta investitorii

Evenimentul Zilei

Din lipsa banilor, autoritatile locale si firma lui Copos, „Ana Teleferic“, se limiteaza la acordul „de principiu“ pentru dezvoltarea partiilor din statiune.

Proiectul de dezvoltare a statiunii turistice Poiana Brasov risca sa moara in fasa daca nu se gasesc bani pentru inceperea lui. 20 de milioane de euro. Aceasta este suma necesara pentru prima etapa a proiectului, conform studiului de fezabilitate realizat, anul trecut, de firma austriaca Klenkhart GmbH, la solicitarea Consiliului Judetean Brasov.

Prima etapa cuprinde largirea partiilor de schi care exista deja, crearea altora noi, realizarea unui lac de acumulare care sa asigure zapada artificiala si amenajarea mai multor locuri de parcare. Aceste investitii nu mai suporta amanare, deoarece partiile actuale sunt riscant de supraaglomerate, zapada nu este suficienta si lipsesc locurile de parcare.

Jucatorii implicati in acest proiect sunt „Ana Teleferic“, firma care functioneaza in Poiana Brasov si face parte din „Ana Holding“ a omului de afaceri George Copos, Consiliul Local Brasov si Consiliul Judetean Brasov.

Dupa modelul parteneriatului public-privat, care functioneaza cu succes in multe state europene, autoritatile locale se pot asocia cu firme private pentru realizarea unor proiecte de interes public.

La inceputul acestui an, „Ana Teleferic“ a trimis Consiliului Judetean Brasov o scrisoare de intentie pentru dezvoltarea domeniului schiabil din statiune, in care propune autoritatilor locale sa se asocieze in acest sens. Potrivit documentului, ar urma sa fie infiintata o noua societate, „Telefericul Poiana Brasov“ SA, in care sa fie actionari „Ana Teleferic“, alaturi de consiliul judetean si cel local.

„Sa investeasca si autoritatile locale!“

Dar cine si cu ce vine in noua companie? Propunerea lui Copos este ca „Ana Teleferic“ sa vina cu mijloacele pe care le detine in statiune, adica telegondola, doua telecabine, constructii si masini care bat partiile, consiliul local sa asigure dreptul de folosinta a domeniului schiabil, iar consiliul judetean „urmeaza sa vina cu un aport in numerar de 15.000.000 de euro din care 5.000.000 de euro din resurse proprii si 10.000.000 de euro din fonduri guvernamentale“.

Din dividendele noii companii vor beneficia toate partile, iar dezvoltarea statiunii urmeaza sa aduca mai multi bani la bugetul local.

„Poiana Brasov este si poate fi cea mai frumoasa statiune de schi din Romania, insa ea nu a beneficiat de niciun cent sprijin din partea consiliului local, din partea consiliului judetean si din partea guvernului, spre deosebire de Sinaia, Busteni, Predeal, Azuga“, isi argumenteaza George Copos solicitarea.

Evenimentul Zilei

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro