AdPrint 2008: premii pentru masini invizibile, spanzuratori si skater-ul Van Gogh
Spaniolii au dominat editia din acest an a Festivalului de creatie publicitara AdPrint 2008, chiar daca echipele romanesti au avut o prestatie foarte buna. In clasamentul primelor cinci agentii premiate sambata seara, la Brasov, echipele de la Contrapunto Spania si McCann Erickson Spania ocupa primele doua locuri, urmate de Mother/London si 180 Amsterdam. Singura echipa romaneasca in acest top este „Graffiti BBDO Bucharest”.
Editia din acest an a AdPrint – cea de-a noua din istoria festivalului – a fost una neasteptat de dura pentru multi dintre participanti, care au observat severitatea juriului. Cele sapte echipe de jurizare au apreciat, in ansamblu, lucrarile inscrise in concurs, dar au sanctionat lipsa de originalitate in foarte multe cazuri, dupa cum au afirmat, pentru HotNews.ro, o parte dintre membrii acestora.
Asa se face ca, din cele 32 categorii pentru care s-au putut face inscrieri, doar in 15 au existat nominalizari, iar dintre acestea nu toate au inregistrat si castigatori ai cate unui Inger – premiul acordat celor mai bune lucrari inscrise intr-o categorie.
Premiile echipelor romanesti:
- Graffiti BBDO – doi Ingeri pentru categoriile Beverages: Non-Alcoholic (campania Urbanized Culture pentru Mountain Dew) si Media Promotion (campania History in Brief – Dosarele Istoriei).
- Saatchi&Saatchi – un inger la categoria Cosmetics/Toiletries, pentru campania 1961 la Head&Shoulders
- Grey Bucharest – un inger la categoria Home Maintenance (Fairy)
Principalele premii au fost insa adjudecate de straini:
- Rock Angel (cel mai bun print din competitie) – echipa Montero/Galindo/Cornejo de la Contrapunto Spania, pentru Smart Eco
- „Luerzer’s Archive Best use of” – Contrapunto (Art Direction), Mother (Copywriting si Typography), 180amsterdam (Photography) si McCann Erickson Madrid (Illustration)
- Trofeul „The Golden Team” – Galan/Veiga/Diez (McCann Erickson Madrid)
- Trofeul „The Silver Team”- Montero/Jorge/del Valle (Contrapunto).
- The Bronze Team – adidas Originals FW07 (180amsterdam) si Saville/ Outhwaite/ Middleton/Waites (Mother). Agency of Angels – Contrapunto, SpaniaNetwork of Angels – BBDO, prin Graffiti BBDO Romania si Contrapunto Spania.
Pentru participantii la festival, ce a surprins cel mai mult a fost „absenteismul” masiv de la Brasov, unde s-au prezentat o mica parte dintre echipele ce au depus lucrari – 115 echipe din strainatate si 55 de echipe reprezentand 23 de agentii romanesti.
Andrei Bortun: Nu stiu cat de mult se asteptau agentiile de afara sa fie un juriu atat de sever
Intrebat de HotNews despre severitatea manifestata de juriu si observata de audienta la Gala premiilor de sambata seara, Andrei Bortun, presedintele festivalului, a afirmat ca „participantii din Romania sunt obisnuiti cu jurii foarte severe la AdPrint. Nu stiu cat de mult se asteptau agentiile de afara sa fie un juriu atat de sever, pentru ca AdPrint deocamdata nu este perceput printre alea cele mai puternice zece festivaluri. Probabil cei de afara au asteptari sa castige mai usor.”
Bortun spune ca si de acum incolo jurizarea se va mentine severa „pentru ca ne ajuta si faptul ca suntem independenti si nu avem presiune din partea vreunui partener strategic european. Pe termen scurt, nu e foarte sanatos, cum credeam. Foarte multi pleaca dezamagiti. Pe de alta parte, daca lasam stacheta, nu puteam sa avem jurii atat de puternice, pentru ca cei de aici sunt si cei de la Cannes, mai mult de atat nu se poate, nu ai cum sa-i ai la evenimente facute la compromis.. Rezolvarea problemei nu este in a fi mai prietenos in competitie, ci sa avem suficiente lucrari bune in competitie incat sa existe multe premii”.
Himmelspach de la Jung von Matt: Lucrari bune, dar se putea si mai mult
In pofida numarului mic de premii, Christian Himmelspach, Creative Director Jung von Matt, Germany, cel care l-a prezentat in Romania pe Jean-Remy on Matt, fondator Jung von Matt si presedintele juriului de la AdPrint, a apreciat pentru HotNews.ro ca in general echipele participante, romanesti si straine deopotriva, sunt foarte bune.
„Echipele romanesti nu se deosebesc foarte mult de restul Europei, Romania are idei foarte bune si foarte puternice”, a spus Himmelspach, dand drept exemplu campania „Urbanized Culture” pentru Mountain Dew. El a apreciat ca, desi pe harta festivalurilor europene AdPrint nu aduce ceva neaparat nou, pentru multi creativi din Vest „obisnuiti cu New York-ul si altele de acest fel, AdPrint aduce ceva – atrage atentia ca se intampla ceva si in Est”.
Himmelspach a observat, totodata, ca la Brasov au fost prezente aproape exclusiv reclame de print si mai deloc alte forme relevante pentru acest mediu, precum afisele sau ambient media.