Sari direct la conținut

Dodi AL Fayed isi petrecea noptile cu un top-model, iar ziua o curta pe Diana

HotNews.ro

Dodi Al Fayed, iubitul printesei Diana, isi petrecea noptile cu top-modelul Kelly Fisher, in timp ce ziua o curta pe lady Di. Kelly pretinde ca era logodita cu fiul celebrului patron al lantului de magazine „Harrods” si chiar urmau sa se casatoreasca.

Dezvaluirile publicate in editia electronica a cotidianului Timesonline, se bazeaza pe declaratiile fostei iubite a lui Dodi care a depus miercuri marturie in cadrul anchetei privind moartea printesei de Wales si a lui Dodi, in august 1997.

La proces au fost prezentate convorbiri telefonice intre Kelly Fisher si milionarul egiptean in care acesta il acuza ca noaptea si-o petrece cu ea, iar ziua o seduce pe Diana. La un moment dat, Kelly il intreaba pe Dodi: „Mi-ai spus ca nici macar nu o placi. De ce brusc a inceput sa-ti placa?”. In cadrul convorbirii, Dodi ii explica lui Kelly ca relatia lor s-a sfarsit pentru ca ea l-ar fi parasit, dar aceasta sustine contrariul.

In cadrul audierilor, Kelly Fisher a povestit ca l-a cunoscut pe Dodi Al Fayed in 1996 si ca, dupa cateva luni, acesta i-a dat de inteles ca se vor casatori. In septembrie 1996 ea s-a mutat in apartamentul din Paris al lui Dodi, iar in februarie anul urmator aceasta pretinde ca Dodi i-ar fi oferit un inel de logodna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro