Vanzatorii de pe EBay nu-i vor mai putea critica pe cumparatori
Site-ul de licitatii online EBay a decis sa-si schimbe politicile de feedback si le va interzice celor care fac vanzari pe site sa critice cumparatorii, scrie BBC.
EBay a anuntat ca in ultima vreme au aparut tot mai multe probleme iar tranzactiile au fost incetinite deoarece cumparatorii au lasat comentarii negative la adresa vanzatorilor, care la randul au reactionat. Astfel, s-a decis ca din luna mai, cei care vand pe EBay sa nu mai poata lasa comentarii nefavorabile, sau chiar neutre, la adresa cumparatorilor.
Aceasta miscare va afecta utilizatorii site-ului din toata lumea si i-a suparat pe cei care vand. Acestia se considera neprotejati. Criticii acestei modificari considera ca, luandu-i unui vanzator dreptul de a critica un client – problema, acesta va avea putine mijloace de actiune, cand o vanzare merge prost. In plus, criticii considera ca EBay greseste si modifica echilibrul situaatiei, lasand cumparatorilor dreptul de a posta comentarii negative.
EBay mentioneaza totusi ca se pot inca lua masuri contra cumparatorilor – problema.
„Daca un cumparator nu plateste, vanzatorul poate contacta cu usurinta EBay, vom analiza orice plangere si poate vom elimina clientul de pe site”, au spus reprezentantii EBay.
Acestia au adaugat ca multi cumparatori nu lasa comentarii negative pentru ca se tem ca vanzatorii vor reactiona. EBay mai noteaza ca majoritatea tranzactiilor se desfasoara fara probleme si ca numai o mica parte dintre vanzatori lasa comentarii negative la adresa vanzatorilor.