REVIEW Xiaomi 13 Pro – Alternativa la Samsung
Xiaomi joaca tare anul acesta și intră în lupta celor mai tari și scumpe telefoane de pe piață. Xiaomi 13 Pro se poziționează clar ca un concurent pentru regele Samsung Galaxy S23 Ultra, vine pe hârtie cu cele mai tari specificații din prezent, iar un sistem foto-video dezvoltat împreună cu nemții de la Leica promite multe.
- Cat de bun este noul Xiaomi 13 Pro, care îi sunt punctele forte și care îi sunt minusurile, vezi într-un review în detaliu marca HotNews.ro
Note de test
Am testat noul Xiaomi 13 Pro timp de aproape 10 zile în București și împrejurimi în rețeaua 4G/5G Orange, precum și două zile în roaming în Barcelona și l-am folosit pe post de UNIC telefon personal.
Telefonul testat a fost o variantă cu 12 GB RAM și 512 GB stocare. Telefonul vine cu varianta de Android 13, a rulat inițial pe varianta MIUI Global 14.0.11, iar pe parcursul perioadei de test nu am primit nicio actualizare de sistem.
Telefonul a fost folosit pe modul „Balanced” din setări, fără a activa modul de economisire a bateriei în mod normal, ci doar în cazurile în care ajungeam sub 5% cu bateria, și uneori nici măcar atunci.
Telefonul a fost setat, totuși, pe funcția „Dark Mode” care presupune fundaluri închise în multe zone din meniu, dar a fost păstrată rezoluția maximă WQHD+ și mereu păstrată rata adaptivă de refresh de maxim 120Hz.
- Telefonul ne-a fost pus la dispoziție pentru test de către Xiaomi România, însă nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol. Nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare, iar ideile și opiniile exprimate în articol sunt exclusiv ale autorului.
CE NE-A PLĂCUT la Xiaomi 13 Pro
+ Camerele foto sunt excelente, poate cele mai bune pe care le-am testat până acum… Și nu doar camera principală, ci și cea de zoom și cea cu unghi larg. Colaborarea cu Leica pare să fi dat roade bune pentru Xiaomi. Poze surprinse cu Xiaomi 13 Pro, mai jos în review.
+ Încărcarea super-rapidă și super-încărcătorul inclus în pachet. În continuare Xiaomi este de top la acest capitol, pe modul 120W Max telefonul se încarcă în circa 25 de minute (+/-), iar încărcătorul e suficient de potent să poată fi folosit și la alte gadgeturi precum laptopurile ultrabook ce se încarcă tot prin USB-C. În plus, tot pachetul e cuprinzător: telefonul vine și cu o folie de protecție preaplicată pe ecran, iar în cutie utilizatorul primește și o husă de silicon bonus.
+ Autonomia bateriei este printre cele mai bune. E un telefon care poate duce lejer două zile full în condiții normale de utilizare. Probabil cu ceva setări mai conservatoare față de cum l-am folosit eu, un utilizator mai atent ar putea scoate și trei zile între încărcări cu Xiaomi 13 Pro.
+ Rapiditatea telefonului grație super-procesorului Snapdragon 8 Gen 2 care face pereche extraordinară cu ecranul OLED LTPO, foarte luminos și cu o rată adaptivă de refresh între 1Hz și 120Hz ce face ca totul să fie extrem de fluid.
+ Promisiunea Xiaomi de update-uri (trei ani/trei versiuni de update-uri Android și 5 ani de actualizări pe securitate), la pachet cu o reparație gratuită în afara garanției în primele 12 luni de la achiziționare.
+ Construcția telefonului și designul mai sobru, dar cu suficient de multe curbe și zone cu reflexii încât să prindă ochiul privitorilor.
+ Calitatea video e foarte bună, iar diferitele moduri jucăușe de filmare (vezi mai jos) sunt chiar distractive.
CE NU NE-A PLĂCUT la Xiaomi 13 Pro
– La partea software Xiaomi se împiedică. Caută să ofere o experiență cu de toate pe interfața sa MIUI supraimpusă peste Android, dar în cursă spre mai mult, se pierde accentul pe „mai bine”… Unele funcții și setări mutate sau schimbate doar de dragul de a fi diferit, unele neajunsuri frustrante ici-colo prin setări (nimic major, dar suficient cât să mă râcâie), bloatware mult și multe aplicații care dublează (inutil) aplicațiile Google. În plus, la aplicația foto-video încă se insistă cu unele limitări inutile, precum slider-ul de zoom care face foarte inexactă tranziția pe filmare de la o cameră la alta…
– Prețul: La circa 6.200 de lei preț de pornire, Xiaomi 13 Pro e unul din cele mai scumpe telefoane de pe piață la acest moment, la același preț cu Samsung Galaxy S23 Ultra, un telefon care vine cu o cameră în plus de zoom (10x optic) și excelentul stylus. Da, în restul privințelor Xiaomi 13 Pro e cam acolo, cot la cot cu S23 Ultra, poate chiar mai bun în anumite privințe. Ba chiar la încărcare e „set la zero” pentru Xiaomi, însă cu un software nu la fel de competent și cu un brand puțin mai slab, Xiaomi ar fi trebuit să mai scadă măcar 100 de euro din preț pentru a fi cu adevărat competitiv acolo, la vârful-vârfurilor Android.
ALTE ASPECTE ȘI PĂRERI DESPRE Xiaomi 13 Pro
> Telefonul vine din pachet cu o folie de protecție de plastic preaplicată peste ecran, cu o husă transparentă din silicon și cu încărcătorul GaN de 120W care este compatibil să încarce și laoptopuri și ultrabookuri care se încarcă prin USB-C la 45W sau 67W.
> Telefonul vine din cutie setat la o încărcare de 120W mai „smart”, cât să nu se încălzească prea mult (Ex: încărcare de la 5% la 100% în „abia” 29 de minute). Pentru încărcarea cea mai rapidă, utilizatorul trebuie să bifeze „boost charging” din setări. Abia atunci sunt obținuți cei mai rapizi timpi de încărcare, dar atunci și telefonul se încinge puțin mai mult, deși nimic îngrijorător (5%-100% în 25 de minute – cel mai bun rezultat al meu, fără să fi fost telefon închis pe perioada încărcării)
> Deși are doar un difuzor vizibil în rama de jos, telefonul are difuzoare stereo, cel de sus fiind ascuns subtil în fanta unde e și casca de ureche pentru convorbiri. Convorbiri care, apropo, au fost excelente, atât cele normale, cât mai ales cele prin Wifi Calling.
> Cititorul de amprente amplasat sub ecran este de tipul optic și, în general, a funcționat cum trebuie – rapid și precis.
> Semnal 5G bun și viteze excelente acolo unde îl prinzi. De exemplu, în centrul Bucureștiului în aer liber am prins viteze de download de peste 940 Mbps, iar la birou unde stau mai aproape de fereastră am prins viteze de aproape 500 Mpbs la descărcare.
> Telefonul vine de data aceasta că o certificare oficială de protecție la apă și praf – IP68.
> Pe față telefonul are protecție Gorilla Glass Victus, dar pe spate Xiaomi spune că telefonul vine co o sticlă „bio-ceramică”, deși nu e clar ce înseamnă asta. La atingere se simte foarte bine, în toată perioada noastră de test nu s-a zgâriat absolut deloc, ci doar a prins amprente într-o veselie 🙂
> Telefonul vine în continuare cu un senzor infraroșu care poate fi folosit pe post de telecomandă pentru diverse electronice, printre puținele telefoane de pe piață care mai păstrează această funcție.
> Sunetul este foarte bun, suficient de puternic încât să poată suplini la nevoie o mică boxă bluetooth, dar nu cât să distorsioneze sau să strivească unele frecvențe.
> Telefonul vine cu suport pentru WiFi 6e și pentru Bluetooth 5.3.
Xiaomi 13 Pro – HARDWARE, SPECIFICAȚII & PREȚ în România
Display: 6.73-inci LTPO OLED, 120 Hz adaptiv (1Hz-120Hz), WQHD 1440 x 3200 pixeli (~522 ppi), rată de răspuns la atingere de până la 240Hz, Dolby Vision, suport HDR 10+, luminozitate 1200 nits (max 1900 nits) / format ecran 20:9
Procesor: Snapdragon 8 Gen 2 (4 nm) / Octa-core (1×3.2 GHz Cortex-X3 & 2×2.8 GHz Cortex-A715 & 2×2.8 GHz Cortex-A710 & 3×2.0 GHz Cortex-A510)
GPU: Adreno 740
RAM: 12 GB RAM LPDDR5X
Stocare: 256 GB / 512 UFS 4.0 (fără slot card microSD)
Baterie: 4.820 mAh Li-Po
Încărcare: 120W pe fir (încărcător inclus în cutie, 50 Wireless Qi, 10W wireless încărcare inversă)
Camere foto Leica:
– Principală: 50 MP, f/1.9, 23mm (wide), senzor IMX989 1-inci, 1.6µm, Dual Pixel PDAF, OIS, Laser AF
– UltraWide: 50 MP, f/2.2, 14mm, 115˚ (ultrawide)
– Telefoto: 50 MP, f/2.0, 75mm (telephoto), PDAF, 3,2x optical zoom
Cameră foto frontală: 32 MP, f/2.0, 89,6˚, HDR, Night-Mode, Portret,
Video: 8K/24fps, (4K/UHD) 2160p@60fps (pe fiecare cameră, individual) / (4K/UHD) 2160p@30fps și (Full HD) 1080p@30/60fps (comutabil între toate trei camerele în timpul filmării), HDR10+
Dimensiuni: 162.9 x 74.6 x 8.38 mm
Greutate: 229 grame
Construcție: Gorilla Glass Victus pe față / rame din aluminiu / sticlă „bio-ceramică” pe spate / Protecție la apă IP68
Sistem de operare: Android 13 / MIUI 14
Senzori: Senzor de amprentă optic sub ecran, Accelerometru, Busolă, Giroscop, Proximitate, Infraroșu
Conectivitate: 5G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot, Bluetooth 5.3, A2DP, LE, aptX HD, aptX Adaptive, typeC
Alte caracteristici:
– Senzor de amprente optic, sub ecran
– Port infraroșu pentru telecomandă
– Difuzoare stereo: unul la bază, unul mascat în fanta difuzorului pentru ureche
– Flash dual-tone
– Încărcător de 120W inclus în pachet (19 minute până la 100%, conform producătorului / circa 25 minute de la 5% la 100% conform încercărilor noastre pe modul 120W Max)
– Wireless charging 50W, reverse wireless charging 10W
– Cu folie de ecran preaplicată și husă de protecție de silicon în cutie
– Nu are mufă audio 3.5mm
– Protejat la apă conform standardului IP68
– Culori: Ceramic White, Ceramic Black
Preț (martie 2023): 6.199 lei (12GB RAM+256GB)
- Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil, anunță compania.
Xiaomi 13 Pro – DESIGN & ERGONOMIE
Pe partea de design Xiaomi 13 Pro nu iese prea mult în evidență, dincolo de modulul foto foarte pronunțat și pe care „tronează” brandul Leica cu care a fost dezvoltată tehnologia de fotografiere.
Poate totuși acest design mai sobru e un plus, dă o notă „profi” sau „business”. Xiaomi 13 Pro vine doar în două nuanțe, Ceramic Alb și Ceramic Negru, cel pe care l-am avut eu în test. Spatele tip oglindă dădea în nuanțe negre-argintii în funcție de cum îl priveai și cum bate lumina, iar atâta timp cât rămâne fără urme e foarte plăcut la vedere. Dar tocmai aici e și mica sa problemă: e un adevărat „magnet” de amprente și doar dacă respiri în preajma lui deja adună urme 🙂
Ca și în alți ani, regret că Xiaomi nu a găsit cumva să ascundă în alte locuri sau în alt mod scrisul obligatoriu cu certificări și l-a pus pe spate destul de vizibil.
Bine, dacă ești genul care oricum își pune telefonul într-o husă, atunci pericolul amprentelor sau scrisul de pe spate chiar nu sunt elemente care să te intereseze.
Pe spate modelul 13 Pro vine cu sticlă, Xiaomi zice despre ea că e ceva „bio-ceramic”. În practică se simte bine, se simte „rece”, precum trebuie să se simtă sticlă, și nu ca în trecut când pe alte modele se simțea „plasticos” sau ieftin.
Dacă partea de „design” în general lucrurile sunt subiective, la partea de „feel” telefonul stă bine în mână, muchiile rotunjite nu încurcă la folosire, iar greutatea telefonului parcă dă o notă de siguranță în manevrare. Am apreciat, cumva, în timpul folosirii modulul mai pronunțat al camerei că mereu îl găseam cu degetul arătător, numai bun să-l proptesc acolo și să-mi ofer încă un punct de „sprijin”.
Butoanele amplasate pe rama din partea dreaptă oferă un feedback excelent, iar cititorul de amprente de tip optic de sub ecran a fost mereu rapid și precis.
Per total, ca „Look&Feel” am apreciat modelul Xiaomi 13 Pro și am încercat cât de cât să-i fac dreptate și să-l surprind în niște fotografii exterioare edificatoare pe care să le las presărate prin acest text.
Xiaomi 13 Pro – ECRAN
La partea de display, Xiaomi 13 Pro stă excelent – ecranul este absolut superb.
Bine, de-a lungul ultimilor ani mai mereu telefoanele vârf de gamă de la Xiaomi pe care le-am testat au avut ecrane bune, dar parcă anul acesta displayul de pe 13 Pro e și mai cu moț.
Un AMOLED E6 LTPO superb cu o diagonală de 6,73 inci, foarte luminos, cu culori senzaționale și cu un sistem adaptiv al ratei de reîmprospătare între 1Hz și 120Hz, ceea ce face ca toate lucrurile care sunt impecabil afișate să se și miște extrem de fluid.
Ecranul vine la o rezoluție WQHD+ (poate fi setată și la Full HD din meniu pentru a mai economisi din baterie), cu o luminozitate tipică maximă de circa 1.200 de nits (și un vârf de circa 1.900 de nits în condiții extra luminoase).
Peste ecran telefonul vine cu sticlă de protecție Gorilla Glass Victus, muchiile sunt ușor curbate, iar colțurile sunt rotunjite cu niște margini puțin mai mari. Deși moda telefoanelor cu muchii curbate a cam apus, ce propune Xiaomi acum e destul de subtil, nu încurcă la utilizare, dar punctează la design.
E greu să-i găsesc vreun cusur ecranului, cum e și greu de pus în cuvinte cât de bine arată. Mereu am apreciat și lăudat Samsung că pune probabil cele mai bune ecrane pe telefoanele sale – și recent am lăudat modelul Galaxy S23 pentru acest lucru – dar acum și Xiaomi cu 13 Pro este acolo, la același nivel, cu un ecran excelent din aproape toate punctele de vedere.
Un singur aspect aș avea să-i reproșez: deși modul adaptiv de reîmprospătare variază foarte activ între toate aplicațiile și meniurile în funcție de ce faci și ce elemente „miști” pe ecran, pe unele aplicații rata de refresh rămânea blocată la 60Hz orice aș fi făcu, mai exact în aplicația de YouTube și în Google Maps. Bine, vei spune că pe YouTube oricum cele mai pretențioase clipuri sunt la maxim 60 de cadre pe secunde – așa e, însă blocarea la 60Hz și când scrolezi prin listele de recomandări, comentarii sau abonamente nu e plăcută. Similar, la Google Maps refreshul e blocat la 60Hz, dar la Waze, spre exemplu, acesta e lăsat la liber și parcurgerea hărții e mult mai fluidă.
Din fericire Xiaomi permite utilizatorilor să activeze funcția de high-refresh adaptiv și individual, aplicație cu aplicație, așa că poți forța mișcările fluide și pe aplicațiile problematice, însă acest lucru nu vine automat, „din cutie”, și nici nu e ceva aparent că ar fi posibil. Dacă nu știi că există această setare îngropată undeva, ai toate șansele să rămâi cu ce primești din start…
Xiaomi 13 Pro – SOFTWARE
Pe partea software Xiaomi continuă să ofere o experiență mixtă, „cu de toate”. Pe cât de utile sunt unele lucruri, pe atât de frustrante sunt altele, și-am să detaliez câteva mai jos…
Xiaomi 13 Pro vine cu Android 13 instalat, dar nici n-ai putea să-ți dai seama prea ușor, și asta pentru că peste Androidul de bază Xiaomi a așternut pe deasupra interfața sa personalizată MIUI 14, o interfață grea peste Android (a nu se înțelege greoaie în funcționare, nici pe departe…), cu multe, foarte multe opțiuni de personalizare și cu elemente și opțiuni mutate dintr-o parte în alta.
Din cutie telefonul e foarte iOs-izat, iar multe din setările clasice ale Androiului sunt fie înlocuite cu altele, fie mutate sau ascunse prin unele submeniuri. Un utilizator mai dibaci, însă, îl poate pune la loc pe picioare să arate ca un Android mai tradițional, deși multe din elementele stilistice din limbajul Material You lansat de Google încă de pe Android 12 nu prea se regăsesc în tolba Xiaomi…
În multe locuri interfața lasă impresia că nu e coerentă, multe setări sunt schimbate de colo-colo, iar unele schimbări par făcute doar de dragu de a fi diferit, nu neapărat să aducă plus valoare.
Spre exemplu, telefonul din cutie nu lansează camera la dubla apăsare pe butonul principal – precum TOATE celelalte telefoane cu Android, ci te lasă într-o primă fază în setări să folosești duba-apăsare pe butonul de volum. DAR, dacă stai să sapi mai bine prin submeniuri poți activa această funcție ajunsă acum una de bază pe Android.
Sau, alt exemplu: dacă primești mai multe notificări de la o aplicație (mai multe emailuri în Gmail sau mai multe conversații de Whatsapp etc), din zona de notificări nu poți opta rapid să te duci direct în aplicație (să vezi lista emailurilor, conversațiilor etc), ci telefonul îți expandează fiecare conversație/mesaj în parte și tu ca utilizator, din zona de notificări, nu poți intra decât direct pe fiecare mail/conversație/etc. Ceva minor, dar frustrant…
Sau, uneori apar incompatibilități cu unele aplicații terțe instalate, care intră în conflict cu ce a preinstalat Xiaomi pe telefon. Exemplu: Uneori (nu mereu…) nu poți folosi aplicații terțe să setezi separat un wallpaper, ci telefonul te cam obligă să folosești aplicația preinstalată de Teme de personalizare – o aplicație care este superîncărcată, pentru multe trebuie să-ți activezi cont sau chiar să plătești pentru anumite elemente, iar experiența din cutie vine și cu reclame inserate (deși ele pot fi oprite din setări). Mai dubios e că dacă încerci să le setezi din aplicația integrată în MIU, unele tipuri de walpapere speciale (Super Wallpapers) te pun să le instalezi din surse terțe, cu atenționarea de securitate aferentă că le iei din exteriorul ecosistemului păstorit de Google.
Apoi mai sunt și alte mici incoveniente pe care le-am întâlnit, minore, dar care mi-au stat pe creier – spre exemplu: în bara de sus telefonul insistă să-ți arate unele iconițe MEREU și nu le poți dezactiva. Dacă activezi NFC, dacă pui telefonul pe Silent, dacă îți setezi o alarmă la ceas – toate astea devin iconițe persistente în bara de sus și nu poți scăpa de ele…
Iar colac peste pupăză Xiaomi cu al său MIUI vine cu o mulțime de aplicații preinstalate, aplicații care uneori dublează pe cele de la Google, sau altele care pur și simplu sunt un bloatware, lucruri nenecesare să fie preinstalate (ex: Xiaomi Community, Snapchat, Netflix, TikTok, Facebook, Booking).
Mi Browser, Mi Video, Music, Gallery, File Manager, Messaging (SMS), toate acestea sunt aplicații preinstalate și toate dublează aplicațiile Google de pe telefon. Mi Video, de exemplu, e o copie pentru YouTube care fix asta face, livrează în interiorul aplicației conținut YouTube și cere utilizatorului să se logheze cu contul său de YouTube 🙂
Și partea bună: totul merge rapid, fluid și fără erori
Bun, gata, m-am răcorit… Am căutat și găsit suficient de mult nod în papură. Hai să zic și unde telefonul se descurcă bine.
Am zis că interfața MIUI e grea peste Android, dar nu e deloc greoaie… Mai ales cuplată cu super-procesorul Snapdragon 8 Gen 2, totul zbârnâie, e bliț și fără erori, fără sacadări, fără sughițuri.
Pentru cât de mult îmi place mie să mă iau de ea, totuși trebuie să recunosc că MIUI e o interfață foarte eye-catchy, plăcută la efecte și tranziții care fac casă foarte bună cu un ecran rapid de 120Hz și cu rată de refresh adaptivă.
Apoi mai sunt și lucrurile utile croșetate de Xiaomi: un mod Always-On Display bun și ușor de personalizat, posibilitatea de a extinde memoria RAM cu până la 7GB din memoria de stocare, senzorul de puls din cititorul de amprente, setări pentru atingerile accidentale de pe muchii, gesturi pentru diverse scurtături (cum ar fi să faci o captură de ecran cu trei degete, ș.a).
Xiaomi 13 Pro – FOTO
Pe partea din spate Xiaomi 13 Pro vine cu o triadă de camere de 50 de Mega Pixeli fiecare și cu un branding mare Leica pe modulul impunător.
Cât de mult a contribuit Leica la dezvoltarea camerelor și a algoritmilor de procesare foto din spate, e greu de spus, dar cert e că Xiaomi 13 Pro reușește să producă niște rezultate foarte-foarte bune. Toate cele trei camere sunt bune, dar senzorul principal este excelent și fotografiile rezultate sunt de top.
– Principală: 50 MP, f/1.9, 23mm (wide), senzor IMX989 1″, 1.6µm, Dual Pixel PDAF, OIS, Laser AF
– UltraWide: 50 MP, f/2.2, 14mm, 115˚ (ultrawide)
– Telefoto: 50 MP, f/2.0, 75mm (telephoto), PDAF, 3,2x optical zoom
Foarte recent am testat și Samsung Galaxy 23, am lăudat acolo camerele și le-am considerat printre cele mai bune la momentul actual. Camerele de pe Xiaomi 13 Pro s-ar putea să fie chiar mai bune…
Rar a fost să trag o poză cu oricare din cele trei camere de pe spatele lui 13 Pro și să fiu dezamăgit de rezultat. În general rezultatele au fost foarte consistente, culori excelente chiar și pe timp de noapte, o dinamică foarte bună în condiții dificile pe timp de zi și un contrast bun, deși uneori parcă unele imagini au fost o idee cam aspre la detalii.
Am apreciat de asemenea și constanța rezultatelor între cele trei lentile, cu un balans de alb, culori și luminozitate asemănătoare între ele.
Pentru fotografiere aplicația foto e decentă, cu multiple setări la îndemână și fără să te scoată (prea des, în orice caz) din fereastra de compoziție. Și tot acolo ai la îndemână cele două profile Leica: Vibrant – cu culori puternic scoase în evidență și Authentic – cu culori mai domoale, mai naturale, detalii puțin mai moi.
Există și varianta de a trage fotografii la întreaga rezoluție pe camera principală – 50MP (8192 × 6144) vs 12,6MP (4096 × 3072) pe modul Auto. Pe timp de zi, pe lumină bună, fotografiile la 50MP sunt chiar bune, comparabil mai bune și mai pline de detalii decât cele pe modul Auto. Însă cum lumina scade, cum și calitatea începe să scadă și, deși utilizatorul poate face zoom pe poză mai mult, iar detaliile surprinse rămân numeroase, acestea devin moi și în poză apare un grad mai mare de zgomot.
Altfel, utilizatorul obișnuit poate lăsa mereu camera pe modul Auto (inclusiv cu funcția AI pornită), iar cam de fiecare dată telefonul va produce rezultate excelente (inclusive poze în Night Mode sau Macro prin camera ultrawide).
„Vorba lungă, sărăcia omului”, așa că las mai jos o fotogalerie cu mai multe cadre surprinse cu toate camerele de pe Xiaomi 13 Pro, multe pe modul Auto, în diferite situații și circumstanțe.
Pentru cine vrea să vadă pozele mari, la rezoluția lor originală și inclusiv cu (o parte din) datele EXIF,poate consulta aici o fotogalerie Flickr.
Xiaomi 13 Pro – VIDEO
La capitolul video telefonul stă foarte bine la partea de calitate a filmării, dar pierde puncte din cauza unor limitări ale sistemului și ale aplicației foto în sine.
Dar întâi de bine: cadrele video pe care le-am surprins mi-au plăcut mult, și pe timp de zi, și cele de pe noapte – în general imagini echilibrate, cu un echilibru dinamic bun, fără să fie supraexpuse, fără să fie prea zgomotoase noaptea și, în general, cu o foarte bună stabilizare (cel puțin la 4K@30fps unde am filmat cel mai mult).
Apoi, am apreciat că există o coerență în calitatea imaginilor între cele trei lentile, chiar dacă filmările de pe ultrawide suferă puțin la detalii pe lumină slabă. Pe de altă parte zoom-ul de 3,2x optic e perfect folosibil la filmările noaptea, pe stradă. Cât de bine filmează telefonul la 4K@30 fps, pe toate cele trei camere, în video de mai jos.
Și mai merită spus că am apreciat foarte mult suita jucăușă de efecte pe care le propune Xiaomi la partea video. Denumite „Movie Effects”, utilizatorul poate apela la ele pentru unele cadre inedite: Magic Zoom, Slow Shutter, Time Freeze, Night time lapse, Parallel World sau Imagini video unde poți clona în cadru același subiect – toate le-am testat și le-am lăsat într-un video separat mai jos.
Limitările și frustrările aplicației video
Dincolo de ce face bine, telefonul pe partea video vine și cu câteva limitări, mai degrabă artificiale, și care țin aproape exclusiv de Xiaomi și software-ul său, unele limitări pe care pare că producătorul insistă să le păstreze deși de cel puțin trei generații i-am criticat (și nu doar eu…)
Spre exemplu: trecerea de la o cameră la alta în timpul filmărilor. La (aproape) toate telefoanele concurente utilizatorul poate sări de pe o cameră la alta în timpul filmării printr-o simplă apăsare la praguri fixe gen 0,6x (ultrawide), 1x (principală), 3,2x (zoom) etc.
Ei bine, la Xiaomi nu se poate – în schimb ai la dispoziție doar un slider de zoom care este extrem de imprecis și rezultatele acestei tranziții pe ecran nu arată bine și nu e chiar simplu să te oprești din mișcarea de zoom fix unde vrei, la 1x de exemplu sau la pragul de 3,2x. Acest zoom slider și lipsa unor praguri fixe la care să poți sări instant în timpul filmării este exact o limitare artificială din partea softului Xiaomi și cu care deja se insistă de generații bune…
O altă limitare este că, deși telefonul vine cu cel mai puternic procesor la ora actuală (cel puțin din universul Android), 13 Pro tot nu te lasă să sari în timpul filmării de la o cameră la alta la rezoluția 4K la 60 de cadre pe secundă (ai opțiunea asta doar la 4K@30fps sau 1080p@30fps/60fps).
Și nu e ca și cum camerele nu pot duce 60fps – ele filmează astfel doar dacă selectezi oricare cameră înainte de a porni filmarea. După ce ai pornit filmarea 4K@60fps, dacă erai pe camera ultrawide, acolo rămâi și poți schimba doar dacă oprești înregistrarea și începi una nouă cu altă lentilă selectată.
O altă limitare față de competitori este că filmările în modul de stabilizare sporită (Steady Video) sunt doar la rezoluție Full HD (Samsung, de exemplu, pe seria S23 a ridicat această rezoluție până la 1440p).
Similar, nici pe modul video HDR nu avem acces la rezoluții mai mari, 4K@30fps e limita.
Din fericire, apropo de limitări, da data aceasta aplicația nu îți mai schimbă de capul ei rezoluția aleasă odată ce treci prin alte setări cum se întâmpla în trecut.
Xiaomi 13 Pro – BATERIE & ÎNCĂRCARE RAPIDĂ 120W
Am ajuns practic la a treia generație testată de vârfuri de gamă Xiaomi în care încărcarea vine din pachet la 120W și, recunosc, tot e ceva care mă uimește de fiecare dată – cât de repede se poate încărca telefonul și ce liniște mentală îmi dă știind că în orice moment, dacă am nevoie sau dacă uit complet să-l încarc, îl pot pune „pe picioare” în doar câteva minute (am și pățit, să fiu la 4% prin oraș, am intrat la un Starbucks, am pus telefonul în priză fix 3 minute – nici nu am apucat să comand ceva; știu, am fost nasol – și am ieșit rapid cu +26%, suficient cât să mă țină pentru restul zilei).
Cu 13 Pro Xiaomi punctează maxim la partea de încărcare, dar primește notă foarte bună și pentru autonomia telefonului care, în toată perioada de test, ne-a ținut destul de bine, deși nu l-am menajat cu absolut nimic (luminozitatea mare, GPS activat mereu, WiFi și date 5G pornite mereu, Always-on display mereu pornit, ecran setat la 120Hz adaptiv și pe rezoluția maximă WQHD+).
Și chiar și în aceste condiții, bateria de 4.820 mAh – cuplată cu eficientul procesor Snapdragon 8 Gen 2 – ne-a dus mult peste o zi (aproape sau chiar peste 24 de ore) în cele mai pline zile, dar în general am scos și câte 2 zile pe o singură încărcare (cu 4-5 ore timp de ecran).
Desigur, contează mult cum folosești telefonul, ceva ce variază de la persoană la persoană, așa că las pe scurt cam la ce am folosesc eu telefonul cel mai mult: browsing (mult-mult browsing) de internet, social (Facebook, Instagram, Twitter), mult YouTube (și video și audio streaming pe căști Bluetooth), foto/video ocazional, așa cum tot ocazional mai deschid și câte un joc.
În cea mai grea zi, am chinuit telefonul constant cu reprize de foto și video în parc și prin oraș, l-am ținut la pragul maxim de luminozitate mult timp cât timp i-am făcut o sesiune foto, i-am testat vitezele 5G în mai multe locuri, am făcut mult browsing, am ascultat mult pe căștile Bluetooth, iar spre seară am și tras câteva reprize de gaming. Rezultatul? 96% din baterie consumată în 28 de ore, cu un timp de ecran de peste 5 ore foarte intense.
În altă zi în care ne-am jucat mai mult și am urmărit foarte mult conținut video am scos peste 5:30 ore de ecran în decurs de 18 ore ore (-95%).
Cu siguranță dacă aș fi trecut telefonul pe rezoluția Full HD și dacă aș fi pus Always-On Display să nu se afișeze chiar „always”, aș fi scos rezultate și mai bune.
Xiaomi 13 Pro mi-a dat impresia că e un telefon care, cu puțină grijă și un management mai strict al setărilor, ar putea duce lejer și 3 zile normale între încărcări.
Las mai jos câteva consumul înregistrat în câteva din zilele de test:
Xiaomi 13 Pro – Super-încărcarea la 120W
Dincolo de autonomia foarte bună, recunosc că nici nu prea mi-am făcut griji de cum sau cât mai are telefonul în „rezervor”, și asta pentru că știam că la nevoie câteva minute pe încărcătorul inclus din pachet m-ar duce mult și bine. Cât de bine? Păi pe modul de încărcare maxim de 120W am încărcat 50% în 10 minute.
Din cutie telefonul vine setat la o încărcare „120W” ceva mai „lejeră”, cât să nu forțeze la maxim telefonul și bateria astfel încât să nu se încălzească. Pe acest mod am obținut – pe ceas – cam +43% în 10 minute (de la 5% la 48%) și l-am dus până la 100% de la 5% în 29 de minute.
DAR se poate și mai rapid – din setări există opțiunea „Boost Charging Speed” care duce telefonul la „120W Max”. Un exemplu de ciclu de încărcare pe care l-am măsurat:
0 minute – 5%
5 minute – 35% (+30%)
10 minute – 55% (+50%)
15 minute – 72% (+67%)
20 minute – 90% (+85%)
25 minute – 100% (+95%)
Cât de sigură e încărcarea la 120W și cât de mult degradează bateria unui astfel de telefon după 2 ani?
Despre tehnologiile de încărcare super-rapide și ce înseamnă asta pentru longevitatea bateriilor, preconcepțiile și grijile față de astfel de viteze, am scris pe larg încă de anul trecut, așa că nu voi mai relua aici discuția atât de detaliat.
Voi spune doar pe scurt că 120W înseamnă multă căldură de disipat, iar de la fizică știm bateriile se degradează în general de la căldură, DAR producătorii și-au cam luat măsuri de siguranță și pot garanta pentru longevitatea bateriei ca și în trecut.
În cazul de față, telefonul când se încarcă, deși se încălzește, nu o face extraordinar de mult, și asta pentru că dincolo de multiplele elemente de disipare a căldurii din interiorul dispozitivului, cele mai multe din componentele „hot” se regăsesc de fapt în încărcător. În plus, puterea de 120W nu este furnizată mereu, ci fluctuează în funcție de cât la sută din baterie e încărcată. Mai mult, bateria telefoanelor moderne nu mai e reprezentată doar de o singură celulă, ci din două sau chiar mai multe celule care se încarcă în paralel.
Spre exemplu, Xiaomi spune că pentru tehnologia de încărcare de 120W de pe Xiaomi 13 Pro a implementat nu mai puțin de 42 de elemente de siguranță, inclusiv 9 senzori de temperatură și garantează rezistența portului de încărcare și că bateria că nu se va degrada sub 80% capacitate nici după 800 de cicluri de încărcare.
80% capacitate după 800 de cicluri înseamnă cam doi ani pentru majoritatea oamenilor, poate chiar mai bine dacă luăm în considerare anduranța foarte bună a lui 13 Pro care practic înseamnă că nu-l vei încărca zilnic, ci o dată la două sau chiar trei zile.
Spre comparație, standardul Apple pentru telefoanele sale iPhone este de o capacitate a bateriei diminuată la aproape 80% după circa 500 de cicluri de încărcare.
Mai merită spus că încărcătorul cu care vine din pachet Xiaomi 13 Pro este de tipul GaN (Galium-nitride) și l-am putut folosi fără probleme pe post de fastcharger și pentru laptop, un ultrabook care funcționează cu un încărcător de 65W în mod normal.
Astfel, cu un singur încărcător am putut să-mi țin în ghiozdan mereu și telefonul, și laptopul, și restul de gadgeturi.
CONCLUZIE
Xiaomi 13 Pro e fără doar și poate unul dintre cele mai bune telefoane Android care s-au lansat și se vor lansa anul acesta. Bifează și punctează maxim la (aproape) toate capitolele și e un pachet destul de cuprinzător.
Procesorul excelent Snapdragon 8 Gen 2, un ecran excelent din toate punctele de vedere, o autonomie foarte bună a bateriei și o încărcare incredibil de rapidă cu încărcătorul inclus din pachet (Doamne, ce lux în ziua de azi!) – printre plusurile evidente ale modelului.
Iar peste acestea punem și pachetul foto-video foarte bun, care pe mine cel puțin m-a impresionat și m-a convins că ce a făcut Xiaomi cu Leica nu prea pare să fi fost doar de ochii brandingului… Poze excelente, camere versatile și setări din plin pentru toate situațiile și toate gusturile. La fel și pe video…
Totuși Xiaomi pierde puncte la partea software, acolo unde continuă cu aceleași greșeli ca și în anii trecuți, cu o interfață mult prea stufoasă și cu modificări adesea nenecesare față de originalul Android. Un mix cu de toate, și cu bune, și cu lucruri frustrante, dar care măcar acum sunt salvate efectiv de puterea brută a procesorului, iar ecranul super fluid face ca totul să se simtă că funcționează ca uns.
În momentul de față, în universul Android, în zona vârfurilor de gamă Xiaomi 13 Pro e în competiție directă cu Samsung Galaxy S23 Ultra. Au același preț, același procesor, au ecrane similare, au construcții premium și oferă opțiuni de memorie/stocare similare, precum și module foto-video foarte competente, și unul și altul – o competiție unde e greu să dai un câștigător clar.
Samsung câștigă puncte la camera extra de zoom (10x optic) și la stylusul inclus, dar Xiaomi bate categoric la partea încărcare cu încărcătorul de 120W inclus în pachet și care poate fi folosit și la laptopuri, dar și la chestiile mici din cutie precum folia de pe ecran și husa inclusă în pachet, în condițiile în care Samsung a ajuns să nu mai ofere practic nimic din cutie în afară de telefon…
Ce aș alege eu dintre cele două? Mi-e greu să zic… Știu doar că dacă Xiaomi 13 Pro ar fi fost puțin mai ieftin, balanța ar fi cântărit mai puternic în favoare sa, poate chiar decisiv…
Pe de altă parte, poate competiția pentru Xiaomi 13 Pro pe piață nu e doar la ceilalți producători, ci e și prin ograda proprie. Xiaomi 12 Pro de anul trecut, pe care l-am testat atunci în detaliu și am avut suficiente cuvinte de laudă, oferă un pachet convingător chiar și azi (ecran excelent, camere bune, aceeași încărcare super-rapidă de 120W), dar la un preț mult mai mic…
- Ai o întrebare legată de Xiaomi 13 Pro și la care nu ai găsit răspuns în review? Lasă-ne un comentariu mai jos și vom încerca să răspundem.