O melodie a trupei Beatles va fi difuzata in Univers
Unul dintre cantecele trupei Beatles, „Across the Universe”, va fi difuzat in spatiu, la o viteza de 300.000 km/s. Va fi prima oara cand o melodie este transmisa direct in spatiu, sustine NASA.
Melodia „Across the Universe” va transmisa pentru a marca 40 de ani de la inregistrarea piesei, precum si 50 de ani de activitate NASA.
Directia catre care cantecul va fi difuzat este spre Steaua Nordului, care se afla la 431 de ani lumina fata de Pamant, conform news.sky.com.
Sir Paul McCartney a trimis un mesaj catre Nasa, spunand: „Minunat! Bravo, NASA! Transmiteti extraterestrilor toata dragostea mea. Numai bine, Paul”.
Yoko a adaugat: „Vad ca acesta este inceputul unei noi ered in care vom comunica cu miliarde de alte planete, de-a lungul universului”.
Orice sau oricine se afla in spatiu va putea asculta versurile care includ: „Nimic nu-mi va schimba lumea”.
Fanii au fost invitati sa participe la acest eveniment, cantand melodia concomitent, in intreaga lume, luni – la miezul noptii. La acea ora, melodia va fi difuzata si in spatiu.
Un purtator de cuvant al NASA a declarat ca inginerii si cercetatorii care au participat la acest proiect sunt unii dintre cei mai infocati fani Beatles.
Coordonatorul programului, dr. Barry Geldzahler, spune: „Sunt fan Beatles de 45 de ani. Ma bucur mult, avand in vedere ca Across the Universe este melodia mea preferata de la Beatles”.