Cotidianul: Top 10 actiuni ieftine la BVB
Caderea burselor internationale si implicit a BVB, precum si rezultatele financiare bune obtinute de unele companii au facut ca o serie de actiuni sa devina subevaluate din punctul de vedere al indicelui PER. Indicele P/E (PER) exprima durata de recuperare a unei investitii intr-o actiune (pretul platit pe actiune) din profiturile obtinute de emitent (EPS). Astfel, cu cit acest indice este mai mic, cu atit este mai bine pentru investitori.
In general, atunci cind doriti sa investiti la bursa este bine sa cunoasteti cit mai multe despre o actiune. Iar valoarea indicelui PER, istoricul acelui titlu si conducerea companiei ar trebui avute in vedere. Cea mai ieftina actiune de la BVB din punctul de vedere al indicelui PER este SSIF Broker Cluj (5,34).
Compania a avut cresteri bune la BVB in trecut, a obtinut in 2007 un profit-record si are o conducere foarte buna. A doua actiune ieftina este Artrom Slatina. Urmeaza ALRO, cu un PER de 9,75, Rompetrol Well Services, cu 10,15, Bermas, cu 11,58, Santierul Naval Orsova, cu 11,60, Turbomecanica, cu 12,21, Petrom, cu 12,22, Turism, hoteluri si restaurante, cu 14,24, si Impact Bucuresti, cu 14,69.
„La bursa, profitul unui investitor vine din cresterea actiunilor sau din dividende. Iar valoarea dividendelor nu depinde de valoarea actiunilor din piata, ci de rezultatele financiare ale companiilor. Iar multe companii de la BVB au raportat rezultate financiare foarte bune pentru 2007. Asa ca si valoarea dividendelor va fi una buna“, ne anunta Petru Prunea, presedintele SSIF Broker Cluj.