Sari direct la conținut

Concernul german RWE devine partner al proiectului Nabucco 

HotNews.ro

Liderii turci au acceptat marti ca grupul german RWE sa devina al saselea partener la consortiul Nabucco, relateaza Reuters. Astfel, proiectul – intrat in umbra in ultima vreme din cauza proiectului concurent Southern Stream – capata un nou impuls.

Dupa ce premierul turc Tayyip Erdogan a acceptat marti ca grupul german sa devina al saselea partener la consortiul Nabucco, ramine ca reprezentantii companiei Botas, membra a consortiului, sa ia o decizie referitoare la parteneriatul cu RWE in aceasta saptamina.

Din consortiul Nabucco fac parte companiile OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria) si Transgaz (Romania). Discutiile privind alaturarea unui partener occidental se poarta de mai mult timp, favorite fiind RWE AG si Gaz de France SA (Franta).

Proiectul de constructie a conductei Nabucco, in valoare de cinci miliarde de euro, care urmeaza sa traverseze Turcia si regiunea Balcanica, catre Austria, reprezinta un element central al planurilor Uniunii Europene de reducere a dependentei Europei fata de importurile de gaze din Rusia.

Chiar daca proiectul Nabucco va fi fezabil, acesta depinde de Comisia Europeana, care trebuie sa faca o exceptie in cazul aplicarii legii europene a concurentei, pentru a permite ca partenerii din afara Europei ai proiectului sa poata detine 50 la suta din capacitatea de transport, decizie asteptata la sfirsitul primului trimestru al anului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro