Schimbari la nivelul conducerii din Bucuresti a casei de avocatura Salans
Biroul casei internationale de avocatura Salans din Bucuresti va fi condus, incepand cu 1 februarie, de catre Anda Todor si Christopher Berlew, potrivit unui comunicat de presa al institutiei. Cei doi il vor inlocui pe Obie Moore, actualul managing partner, care conduce biroul Salans din Bucuresti de peste 10 ani. Obie Moore, membru in boardul Camerei de Comert Romano-Americane, ramane in cadrul firmei, dar pentru a lucra cu mai multi clienti internationali. De asemenea, Lucian Bondoc a fost promovat ca partener in urma votului partenerilor Salans, la nivel global.
“Numirea Andei Todor si a lui Chris Berlew, doi avocati talentati cu care am lucrat timp de mai multi ani, reflecta o evolutie normala si atingerea unui obiectiv pe care l-am avut inca de la infiintarea acestui birou, in urma cu unsprezece ani. Nu doar ca a devenit un birou de prima marime in Romania, dar si extrem de performant. In aceste conditii, aveam nevoie de mai multe resurse manageriale si este cat se poate de firesc ca Anda si Chris sa preia responsabilitatile manageriale de zi cu zi ale biroului. Aceasta imi va permite sa acord mai mare atentie unor clienti globali, lucru pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Voi continua sa sprijin acest birou prin prisma noului meu rol si voi lucra indeaproape cu Chris si Anda in aceasta perioada”, a declarat Obie Moore.
Anda Todor este unul din avocatii-cheie ai firmei din Bucuresti si este primul avocat roman ales partener intr-o firma internationala, in 2005. Este specializata in fuziuni si achizitii, private equity si piete de capital, si a asistat in tranzactii de pionierat pe piata romaneasca, cum a fost listarea companiei A&D Pharma la Bursa din Londra.
Christopher Berlew s-a alaturat Salans in urma cu zece ani si a condus tranzactii cu impact regional, cum a fost vanzarea Connex din Romania si a Oskar Mobile din Cehia catre Vodafone. Cu o experienta de peste 20 de ani, Christopher Berlew a fost avocat la US Securities and Exchange Commision, iar la mijlocul anilor ’90 a lucrat ca diplomat, inclusiv la Ambasada Statelor Unite din Bucuresti.
Lucian Bondoc este un avocat cu multa experienta in tranzactii corporatiste si de concurenta, private equity, piete de capital si proiecte complexe de tip greenfield. Desi s-a alaturat Salans cu numai un an in urma, a devenit rapid lider in tranzactii de tip M&A si concurenta/UE. Clientii sai provin din toate sectoarele de activitate, iar valoarea proiectelor pe care le-a coordonat in 2007 depaseste mai multe sute de milioane de euro.
Salans are o echipa de peste 35 de avocati in Bucuresti. Printre clientii Salans se numara The Rompetrol Group, Renault, Delphi, Electrabel, Heitman, A&D Pharma, AIG/Lincoln, Investkredit, Bank Austria Creditanstalt, General Electric Real Estate, Flamingo International, AVIVA, Anchor Group, Bouygues. Anul trecut, firma a inregistrat o crestere de circa 50% a cifrei de afaceri.