Sari direct la conținut

Mini laptop cu touch screen

HotNews.ro

Dupa succesul lansarii de anul trecut a telefonului cu touch screen iPhone, producatorul american Apple este asteptat sa lansareze cel mai subtire laptop Apple de pana acum, relateaza Bloomberg. Analistii din piata se asteapta ca seful Apple, Steve Jobs, sa prezinte cu ocazia unui discurs tinut, marti, in San Francisco, un laptop care va utiliza tehnologia touch screen, cu o greutate mai mica de 1,8 kilograme, mai subtire de un inch (2,4 cm) si la un pret in jurul valorii de 1.500 dolari.

Vanzarile de Mac-uri (computere Macintosh), care reprezinta jumatate din veniturile producatorului american, au ajuns la o valoare record in 2007, dupa ce acestea au fost dotate cu procesoare mai rapide si soft-uri care ruleaza programele sistemului de operare Windows.

Tot anul trecut, valoarea actiunilor Apple s-a dublat ca urmare a rezultatelor bune obtinute la vanzarile de Mac-uri, de telefoane iPhone si de iPod-uri. Apple produce in prezent doua notebook-uri respectiv MacBook si mult mai puternicul MacBook Pro, iar analistii se asteapta ca astazi sa fie prezentat un mini laptop („sub-notebook”) care sa fie mai mic chiar decat mini laptop-urile de pe piata.

„Jobs ar putea introduce unul mai subtire decat jumatate de inch, cu un ecran de 10-12 inchi, care utilizeaza tehnologia touch screen de la iPhone”, precizeaza Scott Craig, analist in cadrul bancii America.

Nu in ultimul rand, analistii estimeaza prezentarea unui model iPhone care sa aiba o memorie dubla in comparatie cu modelul de 399 dolari comercializat in prezent.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro