Cristian Tudor Popescu demisioneaza din functia de director al ziarului Gandul
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a anuntat ca va demisiona din functia de director al cotidianului „Gandul”, relateaza NewsIn. CTP a declarat ca decizia a fost luata dupa o sedinta la care a participat si actionarul majoritar, Adrian Sarbu, care s-a aratat nemultumit de politica editoriala a cotidianului. Jurnalistul urmeaza sa ocupe doar pozitia de senior editor, renuntand la cea de director editorial:” Intrucat ziarul este un ziar bun, independent si echilibrat din punct de vedere politic, voi ramane sa scriu ca senior editor la Gandul, raspunzand exclusiv de materialele mele jurnalistice”, a spus C.T. Popescu.
„Dl. Sarbu doreste pentru anul 2008 un set de parametri de performanta pentru ziar, care mie mi se par de neatins in conditiile ramanerii in categoria quality newspaper, ziar serios”, a mai declarat CTP.
Demisia lui CTP vine la scurt timp dupa ce redactorul-sef de la „Gandul”, Adrian Ursu, a anuntat ca va parasi publicatia, si la doua luni dupa ce Bogdan Chirieac, si el in conducerea ziarului, si-a dat demisia in urma unor articole de presa care au dezvaluit existenta unor conflicte de interese.
„Gandul” a fost lansat in 2 mai 2005 de catre mai multi jurnalisti, printre care Cristian Tudor Popescu, Adrian Ursu, Lelia Munteanu si Bogdan Chireac, care au parasit redactia „Adevarul” in urma unor neintelegeri cu Ana Maria Tinu.
C.T. Popescu a fost angajat la cotidianului Adevarul in 1991, in functia de redactor sef adjunct. Ramane in aceasta functie pana in 1996, cand este numit redactor sef (1996-2005). De asemenea, a fost redactor-sef al saptamanalului Adevarul literar si artistic (1996-2000).
In anul 2005, demisioneaza de la cotidianul Adevarul alaturi de alti 81 de jurnalisti si impreuna cu Mircea Dinescu fondeaza ziarul Gandul.