Automarket: Toyota A-BAT, pick-up hibrid in faza de concept
Pentru ca primul mare eveniment auto al acestui an, in materie de saloane auto, va avea loc la Detroit, Toyota s-a gandit la o premiera pe gustul americanilor. Constructorul japonez incearca sa depaseasca GM folosind aceeasi arma cu care producatorul american a devenit lider pe piata mondiala: pick-up-urile.
Conceptul A-BAT este surpriza pe care o pregateste Toyota pentru Salonul de la Detroit, japonezii tintind obtinerea unei reactii pozitiv a publicului de peste Ocean in materie de pick-up-uri compacte. Creatia japonezilor se vrea o camioneta cu patru locuri, caracterizata de un consum mic, o functionalitate avansata, un design atragator si o manevrabilitate sporita.
A-BAT dispune de o bena de incarcare lunga de 1300 mm, care se poate lungi pana la 1800 mm atunci cand se renunta la inchidere. Pick-up-ul este echipat cu sistem de iluminare a benei, trusa de prima ajutor si semnalizare luminoasa.
Desi se vrea mai mult un „caraus”, A-BAT nu uita nici de confortul pasagerilor care sunt tratati la interior cu climatizare automata, navigatie prin satelit portabila cu afisaj pe ecran LCD de 7 inch, conexiune Wi-Fi la internet, un port special pentru MP3 si un hard cu capacitate mare de stocare.
Construit pe o platforma uniforma, conceptul A-BAT este echipat cu cea mai noua tehnologie hibrida de la Toyota: Hybrid Synergy Drive. Panourile solare inglobate in partea superioara a bordului, desupra instrumentelor, capteaza energia si ii dau conceptului japonez un „aer mai curat”.