Sari direct la conținut

Jurnal: Viata mea e un meeting-room (episodul 26)

HotNews.ro

Viata mea s-a sfarsit. Sunt K-put. S-a intamplat totul rapid. Am inceput turele de noapte. M-au pus pe butuci. Editorii de serviciu se fofilau pana la intrarea mea in emisie, asa ca trebuia sa imi fac singura textele. Cu ochii scosi de atata scris, dadeam fuga la garderoba, sa ma schimb inainte de plecarea fetelor din tura. La ora 22 punct inchideau taraba, iar daca nu eram pe faza, ramaneam sa intru in emisie in hainele de strada.

Dup-aia fugeam la machiaj, ca si de acolo se carau toti la zece seara. Si inapoi in birou, in fata computerului, pentru inca o runda de scris stiri. Pana intram in emisie, machiajul facut din abundenta crapa, nasul si fruntea incepeau sa luceasca, iar rimelul dat din gros pe gene sa se scuture pe pometi. Pe la unu jumătate noaptea terminam si eu programul. Adica ma termina el pe mine. Ma suiam la volan si o luam capie prin orasul pustiu, pana acasa, unde cadeam ca un animal bolnav.

Nici macar nu eram in stare sa imi spal tencuiala de pe fata. Dupa o saptamana de chinuri de genul asta, nu mai stiam nici cum ma cheama. Aratam ca mortul viu, capul nu-mi mai mergea deloc, iar viata sexuala … zero! Pastilutele energizante de la Stefan abia ma mai tineau pe linia de plutire. Chestia este ca erau si astea pe sfarsite.

Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, lui Stefan ii merge mai prost ca niciodata.

Mare lucru nu am aflat de la el, probabil ca ma proteja de nu-mi spunea. In schimb Igor mi-a dat un raport amanuntit. Intrasera in cardasie cu nu stiu ce clan de smecheri, facusera datorii, acum ii cautau camatarii sa isi recupereze banii. Eram ingrozita. Stefan era in pericol, dar ca un barbat adevarat, nu imi cerea ajutorul. Am renuntat defintiv la banii imprumutati lui Igor. Ar fi fost culmea egoismului sa deschid si eu discutia despre economiile mele meschine, cand baietii aveau un sezon atat de prost!

Acum, cand ma uit in urma si vad ce montaj literar-artistic de joasa speta au pus nemernicii astia in scena, mor de rusine.

Idioata de mine!

Intorcandu-ma eu intr-o noapte de la televiziune, l-am gasit pe Stefan in fata usii. Statea in bezna de pe scara si ma astepta cu un trandafir rosu in mana. M-a luat in brate si mi-a spus ca trebuie sa ne despartim, desi ma iubeste mai mult decat viata lui. Ca nu mai are bani, ca-i merge prost si ca eu merit un barbat mai bun decat el. Am izbucnit in plans. Amandoi. L-am implorat sa nu vorbeasca prapastii! I-am spus ca sunt alaturi de el, cum si el a fost mereu alaturi de mine.

I-am propus sa vindem BMW-ul. „Iubito, nu pot. E de furat. Si oricum l-a luat Igor, sa scape de el”. Ce era de facut? L-am intrebat daca pot face ceva, orice. „Stii Ella, iubito, cat mi-am dorit sa faci niste mici schimbari. Stii tu, la buze si la sani…”. Dumnezeule! Nu mi-am dat seama cat de important era pentru el lucrul asta. „OK, imi iau concediu medical o saptamana si o fac”, i-am pus usurata, fericita ca doar atat este necesar ca lucrurile sa revina la normal.

Nu-mi vin in fire, cata prostie! Am facut-o si pe asta! Banii i-am luat de la banca, imprumut, ca ai mei se dusesera pe apa sambetei. Si iata-ma, dupa o absenta de 5 zile, intorcandu-ma in redactie cu bustul Pamelei Andreson si buzele de Angelinei Jollie. Nu ma obisnuisem inca nici cu noua mea alura, nici cu corsetul elastic pe care trebuia sa il port zi si noapte timp de 6 sapatamani. Am luat un taxi catre redactie.

Soferul ma privea extaziat prin retrovizoare, desi eram bine infofolita. Mi-a facut conversatie stupida tot drumul, iar la destinatie s-a oferit sa ne cunoastem mai bine. God! In televiziune, pe coridoare, oamenii nu se puteau abtine. Pur si simplu se holbau. Arat bine asa, cu gura asta, nimic de zis, dar totusi…Iar bustul … Este senzational. Vizibil din satelit. In birou, s-a lasat o liniste mormantala la intrarea mea.

Clar, am facut furori. Nu m-a intrebat nimeni nimic, dar i-am scos din circulatie in ziua aia. Doar Cora m-a felicitat si m-a intrebat ce parere are Stefan de toata schimbarea asta. Nu stiam atunci ce avea prefacuta asta in minte …In noaptea aia nu am intrat in direct, abia de luni trebuia sa o iau de la capat. Asa ca am plecat linistita, aproape convinsa ca noul meu look va sparge toate box-office-urile.

Le-a spart, nimic de zis, si pe mine odata cu ele. „Stii afacerea aia cu videochat-ul, aia de care vorbeam noi mai demult?”, mi-a spus Stefan la o jumatate de ora dupa ce, instalat comod pe pat, inspectase opera din bisturiu a chirurgului de la Moldova. „Ella, iubito, eu zic sa-i dam drumul. Facem o treaba selecta, pe baza de membership. Mai am doua fete, cu tine trei. Tu o sa fii vedeta, ca deja esti cunoscuta, plus ca arati de nu se poate.

Carti de vizita ti-am facut, am vorbit cu un tip misto sa iti faca album online, am niste pile si intram cu o prezentare si in revistele pentru adulti. Or sa se omoare barosanii sa plateasca sa intre pe net sa te vada! Ne redresam si cu finantele, iar la vara, iti promit, te duc la mama si ne asezam la casa noastra”. Am crezut ca nu aud bine. „Sa vada ce barosanii tai? Si fetele alea sa faca ce?”.

Aici s-a rupt filmul. Am zis mersi ca nu mi-a spart opera de arta de la gura, cand m-a pleznit, furios ca nu am marsat la ideea cu lesbi chat-ul lui. Unde, apropo, ar fi fost si Igor actionar si, din cand in cand, special guest star! A plecat, trantind usa si amenintandu-ma ca ma aranjeaza definitiv, ca el m-a facut, el ma distruge. Nu a mai fost nevoie. L-a scutit de efort Big Boss.

Marti dimineata, pe birou ma astepta preavizul.

Morocanosul m-a privit ca pe un mort si a trecut pe langa mine val vartej. Vica, machioza, a fost cea care s-a milostivit si mi-a deschis ochii. De vineri incepuse sa circule pe intranet un link cu terminatia „ella”. Click! si surprise, surprise! Fotografiile mele cu Stefan, in actiune, alea facute de Cora, la betie, pe vremea cand eram un trio de nedespartit!

Adica doar ale mele, ca din Stefan se vede esentialul, mai putin figura!

citeste aici toate episoadele

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro