Sari direct la conținut

Locul in care nu s-a intamplat mare lucru (de Razvan Exarhu)

Evenimentul Zilei

Razvan Exarhu: „De ce m-as mira ca Ion Iliescu a fost scos de sub urmarire penala din dosarul „Mineriadei din ‘90”?”

Omul are blog, e linistit, ancheta continua, chiar nu avem de ce sa ne implicam. In plus, Miron Cozma a fost eliberat, iar la inceputul anului viitor se intoarce si Marinela Nitu in tara dupa trei ani de absenta. Asta inseamna ca s-ar putea sa inceapa o noua telenovela si ca avem ocazia, ca niste oameni europeni, sa ne ocupam si de alte lucruri decat de tot felul de victime, procese si anchete.

Nici infiintarea noului Partid Democrat Liberal nu m-a atins foarte tare, pentru ca e normal ca oamenii sa colaboreze, sa gaseasca solutii de simplificare a vietii politice si sa faca tot ce pot pentru binele nostru. Si, mereu cand se intampla lucruri bune, se gaseste cineva sa strambe din nas, exact cum s-a intamplat cu bradul din Piata Unirii. Nu m-am mirat ca s-au calcat oamenii in picioare ca sa se uite la beculetele aprinse si ca s-a blocat orasul, asa cum nu am simtit ceva deosebit cand am aflat ca o echipa de specialisti a demonstrat stiintific ca bradul e al doilea din Europa la inaltime, si nu primul.

E doar pacat de consensul care se crease in randul populatiei, care de altfel crede in proportie de 75 la suta ca face parte din clasa mijlocie. La noi, clasa mijlocie sta blocata in trafic fie in autobuz, fie in automobil, fie la metrou si e normal sa-si petreaca vremea vorbind enorm despre asta pe unde apuca, din moment ce nu se intrevede altceva de facut. Si nu mi s-a parut cine stie ce veste ca Romania e pe primul loc la coruptie in UE, pentru ca cei mai multi romani cred ca trebuie sa dea mita pentru a-si realiza interesele, probabil si pentru ca la fel de multi cred ca trebuie sa ia mita, din aceleasi motive.

Si ce e de mirare in faptul ca Ceausescu este in ochii publicului cel mai bun si cel mai rau lider politic? Nu e Constantin Balaceanu Stolnici academician si plin de alte onoruri in continuare, desi unii s-au mirat un pic sa afle ca a fost poate putin mai mult decat un simplu turnator? E o informatie la fel de usor de asimilat ca si cea despre eliminarea echipei Steaua din Cupele Europene, care face fireasca si eliminarea din Cupa Romaniei. Realitatea inconjuratoare mi se pare pe veci infestata de un sindrom al unei normalitati insuportabile si firesti.

Adica acea normalitate in care jumatate din ce se petrece este previzibil, un sfert e de la sine inteles si restul nici nu mai conteaza. E ciudat ca, in aceste conditii, lumea discuta ca si cum s-ar si intampla ceva nou, uluitor, cutremurator si nu am asista la un discurs de complezenta in care totul sfarseste inevitabil cu pupat Piata Endependenti. E ca si cum ai scoate mana pe fereastra cand se vede clar ca ploua, numai ca sa verifici ca e totul in regula, ploua, ca de obicei, si e normal sa fie asa.

Mi se pare si ca nu prea mai ramane timp pentru altceva, e din ce in ce mai greu sa intervii, iti iei doza zilnica de povesti care vin, de exemplu, si de la Sectia de psihiatrie a Spitalului Judetean Tulcea. Aici, din cauza ploii, bolnavii s-au refugiat cu tot cu paturi si saltele in subsol, au intrat in panica si mai tare cand a cazut curentul si totul s-a incheiat intr-un tablou de haos general in care asistentele au fost la un pas de a se injecta intre ele. Dar te linistesti cand afli ca, din nou, se petrec chestii firesti. Ministerul Sanatatii a avizat reluarea productiei de distonocalm. De-asta cred eu ca nu o sa se mire nimeni ca in Iasi consilierii locali au votat in ultima sedinta de plen un Regulament pentru protectia animalelor.

Regulamentul prevede, printre altele, ca acvariile iesenilor sa nu mai fie transparente, altminteri, bestia cu chip uman risca o amenda cuprinsa intre 50 si 300 de lei. Un alt articol arata ca iesenii trebuie sa fereasca pestii de „lumina naturala a noptii”. E omeneste asa. Si ar mai fi ceva care ne arata ca totul e perfect. In Iasi va fi nevoie de o aprobare speciala de la primarie pentru cei care vor sa-si repare casa aflata in apropiere de un cuib de pasari. Poezia ne salveaza intotdeauna. Somnoroase pasarele pe la cuiburi se aduna. Noapte buna.

Evenimentul Zilei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro