Gazprom a acceptat cererea Turkmenistanului de majorare a pretului la gaze
Gazprom a acceptat cererea Turkmenistanului si in prima jumatate a anului 2008 gazul pentru Rusia va costa 130 dolari mia de metri cubi, in a doua – 150 de dolari, de la 100 de dolari tariful actual. Presedintele Gazprom, Aleksei Miller, a precizat ca formula fixata pentru 2009 va determina pretul de livrare pana in 2028. Mai clar, incepand cu 1 ianuarie 2009, pretul gazului turkmen va fi calculat pe baza principiilor de piata, ceea ce ar putea insemna alte cresteri pe viitor.
Expertii citati de ziarul Gazeta sunt de parere ca aceasta majorare a constituit conditia ridicata de Turkmenistan in vederea participarii la proiectul gazoductului caspic. Se pare ca acest proiect este atat de important pentru Gazprom, incat compania rusa a mers in intampinarea partii turkmene.
Problema este ca noile intelegeri dintre Gazprom si Turkmenia vor lovi serios in Ucraina, careia concernul rus ii furnizeaza un amestec de gaz turkmen si rusesc, mentinand, astfel, pretul scazut. Noile date ale problemei schimba radical lucrurile – expertii ucraineni au calculat ca aceasta crestere de 30% a pretului la gazul turkmen va conduce la o majorare pentru Ucraina de peste 50%.
In prezent, Kiev plateste 130 dolari pentru mia de metri cubi. Din 2008 va fi, probabil, obligat sa achite chiar si 200 de dolari. „Totul va depinde de procentul de crestere a pretului la gazul rusesc, el jucand un rol major in formarea tarifului pentru amestecul de gaze pentru Ucraina”, explica Dmitri Abzalov, expertul Centrului pentru conjunctura politica.
Deocamdata, pretul la gaze pentru Ucraina nu a fost stabilit, dar anterior responsabilii de la Kiev au declarat in repetate randuri ca prefera un tarif care sa nu depaseasca limitele a 150-160 dolari mia de metri cubi. Ce se va intampla in continuare, depinde de decizia reuniunii de joi a Radei Supreme din Ucraina privind formarea coalitiei de guvernamant.
Daca votul va da castig de cauza formatiunii Iuliei Timosenko, ea va putea forma guvernul si, cu siguranta, va incerca sa obtina o revizuire a tuturor intelegerilor cu Rusia in privinta gazelor naturale. Scandalul este asigurat, unul de anvergura si de duratam scrie presa rusa.
In schimb, daca deputatii ucraineni vor opta in favoarea lui Viktor Ianukovici, fostul premier pro-rus, Ucraina va intra, probabil, intr-o alta faza a crizei politice, astfel ca nu va exista nici o reactie la Gazprom. Abzalov spune ca majorarea pretului la gazul turkmen are darul de a paraliza complet industria grea a Ucrainei, vizate fiind inainte de toate metalurgia si constructiile navale.