Sari direct la conținut

Pink a lansat „Trustfall”, al nouălea album din cariera sa

HotNews.ro
Pink, Foto: Theo Wargo / Getty Images / Profimedia Images
Pink, Foto: Theo Wargo / Getty Images / Profimedia Images

Cântăreaţa Pink a lansat vineri un nou album de studio, intitulat Trustfall, despre care artista americană a declarat că reflectă dezordinea şi frumuseţea vieţii, informează Reuters și Agerpres.

Vedeta pop, al cărei nume real este Alecia Moore, a marcat lansarea acestui album – cel de-al nouălea din discografia ei – printr-un concert acustic susţinut într-un cadru intim în oraşul New York.

Pink, o artistă recompensată cu trei premii Grammy şi care s-a făcut remarcată pe scena muzicii pop în anii 2000 sub forma unui „antidot” autoproclamat la imaginea „fetei din vecini”, le-a declarat jurnaliştilor de la Reuters că, prin intermediul autoexplorării şi al experienţelor sale de viaţă, a reuşit în cele din urmă să se placă pe sine.

„Pe măsură ce îmbătrâneşti, înveţi din toate experienţele şi procesele prin care treci şi te simţi, în mod constant, ceva mai confortabil în propria piele. Şi eu simt că sunt o persoană foarte bună. Îmi place de mine. Asta e o revelaţie”, a declarat artista americană.

Pink, din nou în turneu

Pink va susţine câteva concerte în vara acestui an alături de Brandi Carlile şi Pat Benatar & Neil Giraldo.

Apoi, vedeta pop va susţine la toamnă un turneu ce va consta în concerte susţinute pe stadioane din America de Nord.

„Turneul meu este partea cea mai amuzantă. E ca un fel de terapie de grup. Ne reunim pentru a ne exorciza demonii şi a da totul afară din noi”, a adăugat artista americană.

Precedentul album de studio al cântăreţei Pink s-a intitulat Hurts 2B Human şi a fost lansat în anul 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro