Culita Tarata, infrant acasa
Cererile si contestatiile depuse de SC TCE Compil Piatra Neamt, firma patronata de sotia ex-deputatului PSD Culita Tarata, in procesul de reorganizare al Agrozooviticola Seuca au fost respinse.
In cadrul sedintei de judecata de marti, de la Tribunalul Neamt, judecatorul sindic a considerat ca cererile de recuzare, respectiv de schimbare a administratorului judiciar – Reconversie si Valorificare Active, Filiala Mures – depuse de Compil sunt nefondate, respingandu-le.
Cu toate acestea, potrivit informatiilor furnizate de surse din cadrul Agentiei Domeniile Statului (ADS), Culita Tarata nu a renuntat, asa cum sesizasem in repetate randuri, sa ajunga pe prima pozitie a tabloului credal.
Tarata ataca pe toate fronturile
Ultima isprava, neconfirmata insa pana la inchiderea editiei de catre reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Mures, ar fi o solicitare a ADS catre Finante, prin care le cer ultimilor sa tina cont de prevederile Legii 190/2004.
Va reamintim ca, potrivit prevederilor din lege, investitorul care a semnat contractul de privatizare beneficiaza de anumite facilitati fiscale, scutiri de plata a obligatiilor bugetare restante etc.
Ceea ce uita reprezentantii TCE Compil cand fac presiuni asupra Finantelor pentru a-si reduce creanta este ca pentru a beneficia de aceste scutiri, inlesniri etc, firma debitoare – aici Agrozooviticola Seuca -, trebuie sa faca dovada ca dupa privatizare nu mai inregistreaza datorii catre ADS, in principal redeventa.
Numai ca, asa cum oricine poate sa observe din tabloul credal final, Agrozooviticola Seuca este datoare ADS cu 2,83 miliarde de lei, potrivit documentelor emise in decembrie 2003 si respectiv martie 2004.
Va reamintim ca DGFP Mures are de recuperat de la Agrozooviticola Seuca o creanta de 94 de miliarde de lei, din cele 150 de miliarde de lei datorii totale ale societatii catre diversi creditori.
In situatia in care Finantele ar accepta solicitarea ADS, societatea de langa Tarnaveni ar mai avea de plata catre bugetul de stat doar 6 miliarde de lei, fapt care i-ar duce automat pe cei de la Compil pe locul doi al tabloului credal, dupa AVAS.
Daca nu chiar pe primul, bineinteles, dupa socotelile reprezentantilor Compil, care mai pretind pe langa cele 6,1 miliarde de lei alte 16 miliarde pe care le-ar fi investit in perioada in care au operat cele trei contracte in participatiune incheiate cu cei de la Seuca.
Compil, insa, omite sa precizeze ca in acea perioada firma era partasa si la beneficii si la pierderi. Iar Agrozooviticola a functionat in pierdere.
Asupra problemelor din acest proces vom reveni. Pana la urmatorul termen, stabilit pe 5 aprilie, vom sesiza Ministerul Agriculturii si Padurilor si Ministerul Finantelor pentru a verifica legalitatea anumitor acte emise de institutiile din subordine.