Copilul cu 100 de parinti

Parasit de parinti. Lasat pe drumuri de un tata alcoolic si o mama iresponsabila. A ramas singur si fara adapost. Peste noapte, casa in care a copilarit a devenit o amintire. Trista. Dureroasa. Punctata de vesnice scandaluri nocturne.

A luat viata in piept cu sufletul zdrobit de durere si neputinta. Haituit de propria-i soarta, ca o fiara incoltita, disperarea si-a transformat-o, incet, intr-o continua lupta. Cu viata. Incrancenarea l-a ajutat. Dacian Domocos este acum unul dintre putinii elevi olimpici ai Bihorului.

Cand vorbeste, pare uneori un mos sfatos. Un suflet maturizat prematur, ce se zbate intr-un trup de adolescent. In ultimii sapte ani a adunat atata experienta de cata nu au altii parte intr-o viata.

Adio familie

Totul a inceput in primavara anului 2000. „Eram in clasa a VII-a”, povesteste Dacian. „In vacanta de primavara am fost in sat, la bunici, impreuna cu surorile mele. Cand ne-am intors, am aflat ca mama si tata s-au despartit”. A mai aflat ca nu mai are nici unde sa stea.

Pentru ca apartamentul in care locuiau a ajuns pe mainile unor camatari la care se indatorasera parintii lui. Pentru Dacian atunci a inceput viata. Cu o cu totul alta ordine a valorilor. Atunci i s-au spulberat toate visele adolescentine si primul lucru pe care l-a constientizat a fost acela ca trebuie sa supravietuiasca. Cu orice pret.

Problemele familiei Domocos au fost asemenea celor din multe familii dezorganizate din Oradea. Familii unde alcoolul si scandalurile sunt viata cotidiana. Nici Cornelia si Dumitru Domocos, parinti iresponsabili care au adus pe lume trei copii frumosi, dar de care s-au dezbarat ca si de un lucru nefolositor, nu fac exceptie.

„Fratii Domocos au fost parasiti de parinti, care consumau frecvent bauturi alcoolice, provocau scandal si nu puteau asigura conditiile necesare cresterii si educarii copiilor, motiv pentru care bunicii paternali au solicitat intretinerea acestora”, se arata intr-un raport al Directiei Generale de

Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bihor, care a preluat sustinerea financiara a celor trei tineri dupa ce au fost abandonati de parinti. Drama lui Dacian si a surorilor sale e reflectata sec, in cateva pagini care compun dosarele lor de asistenta sociala.

Din 2000, pentru Dacian „mama” si „tata” au devenit cuvinte „tabu” si care niciodata nu vor mai avea aceeasi semnificatie ca si inainte.

Al tuturora

„Surorile mele au plecat in sat, la bunicii din partea tatalui meu. Eu nu am vrut. Stiam ca daca voi pleca in sat mi se vor duce de rapa toate sansele sa ajung ceva in viata. De acolo este greu sa te ridici si sa faci o meserie care sa te sustina financiar”, povesteste Dacian.

„I-am rugat pe bunici sa ma lase sa termin scoala in Oradea, ca voi gasi eu o cale sa ma descurc”. Asa a si fost. Vestea dramei lui Dacian s-a raspandit cu repeziciune printre colegii si cadrele didactice din scoala. In scurt timp, baiatul a descoperit ca nu este singur. Dimpotriva.

Pentru ca a fost „adoptat” de toate familiile colegilor de clasa si, mai mult, de fosta sa diriginta, o zvarluga de dascal dedicata trup si suflet profesiei, pentru care Dacian a devenit mai mult decat un fiu. M.G.B. a fost omul caruia Dacian ii datoreaza ascensiunea si primele rezultate notabile la invatatura.

„Cu toate problemele familiare si socul resimtit dupa ce a fost parasit de parinti si s-a trezit singur printre straini, Dacian a ramas un elev de nota 10, atat din punct de vedere al rezultatelor scolare, cat si comportamental”, isi aduce aminte M.G.B.

„Cu atat mai mult este notabil acest lucru cu cat s-a autoeducat si a luat permanent tot ce era mai bun din jurul sau. Tot ceea ce este el acum ca individ in societate se datoreaza calitatii sale umane de exceptie” a mai spus M.G.B.

Un luptator

Fosta diriginta a fost si cea care i-a rezolvat un loc unde sa doarma, intr-un internat scolar. Acolo Dacian a dat, pentru prima oara in viata, piept cu greutatile. Patul nu mai semana cu cel de acasa. Masa de la cantina nu era precum cea pregatita de mama. Hainele, incuiate sub lacat intr-un dulap de fier.

„Eram cel mai tanar din internat”, povesteste adolescentul. „Baietii mai mari ma cam luau de piept de multe ori. Nu a fost usor”. Putinele lucrusoare i-au fost pradate tot de colegii de internat. Amintiri triste care-l leaga de primul an de locuit intr-o alta casa, straina.

„Sunt multe de spus”, povesteste M.G.B. „Dacin s-a maturizat rapid. Elev in clasa a VIII-a fiind, avea o gandire profunda si o puternica dorinta de a depasi conditia precara in care se gasea. Un caracter puternic, corect si onest.

Una dintre multele amintiri frumoase pe care le pastrez din perioada aceea a fost legata de apropierea sarbatorilor de iarna. Colegii lui Dacian au insistat sa ii cumpere un cadou special de Craciun, o pereche de bocanci.

Insa nu vroiau sa-l intrebe ce numar poarta pentru a evita o situatie jenanta si atunci s-au folosit de un tertip. In pauze il provocau la un asa zis joc, de-a calcatul pe picioare, doar, doar va reusi cineva sa-l faca sa spuna ce numar are la incaltari. Le-a luat aproape o saptamana, dar au reusit”.

Daci i-a multumit dirigintei in felul lui, cum a stiut mai bine. A terminat scoala generala pe locul 13, dintre sute de elevi. Pe lista premiantilor, alaturi de alti copii, a caror situatie familiara nu suporta comparatie cu a sa. A batut la medie elevi meditati de ani de zile cu ore in particular.

„A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata”, isi aduce aminte M.G.B.

Dacian Domocos a reusit cu brio la Colegiul National „Emanuil Gojdu”, unde este si in prezent. Tot pe lista premiantilor. O institutie scolara unde multi elevi vor sa ajunga, dar nu pot. Iar visele sale nu se opresc la terminarea liceului. Pentru ca Daci vrea sa ajunga medic.

Asta si-a pus in cap si asta vrea sa faca. Iar sansele sa nu-i iasa sunt cam mici.

Exceptii de la regula

Cazul fratilor Domocos (Dacian, Ramona-Florica si Ruxandra-Simona) nu este singular. Conform datelor furnizate de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bihor, in judet sunt alte peste 100 de astfel de situatii speciale in care copii, in majoritatea lor minori, au fost abandonati de ambii parinti.

„Dacian este un caz special”, spune Ioan Groza, directorul ajunct al DGASPC Bihor, coordonator cu activitatea de protectie a copilului. „Avem copii care au reusit sa-si depaseasca problemele si handicapul social dat de abandonul familial, unii chiar au ajuns la facultate.

Insa marea majoritate se rezuma la o existenta mediocra, nereusind sa asceada spre o pozitie sociala mai buna. Dacian iese din tipare si cred ca ambitia care-l impulsioneaza e data si de greutatile de care s-a lovit de mic”, a conchis Groza.

A doua familie

La o varsta la care altii se gandesc numai la tihna ultimilor ani, Floare si Pavel Domocos si-au asumat, pentru a doua oara in viata, rolul de parinti. De data aceasta, pentru nepotii Ramona, Ruxandra si Dacian.

Cei doi batrani, tarani simpli din Calea Mare, pentru care viata a insemnat o truda continua, impartita intre munca ogorului si gospodarie, au cerut fara sfiala tutela nepotilor parasiti.

Din dramul de pensie, de numai 1,3 milioane lunar in total, Floare si Pavel au stiut sa creasca si trei nepoti. Asa cum fiul lor n-a vrut. Au stiut sa le indrume primii pasi in lume si sa le dea invatatura si povata simpla dar dreapta a taranului ardelean.

Acum, impreuna cu Ramona, Ruxandra si Dacian, batranii sunt o familie fericita pe care nici macar viata irosita a propriului fiu lor nu o mai poate umbri.

Liceul de olimpici

Dacian Domocos este unul dintre cei opt elevi eminenti care au reprezentat Bihorul la Olimpiada Nationala de Chimie, sustinuta in perioada 27 martie – 2 aprilie la Constanta.

Sase dintre acestia sunt din Oradea si toti provin de la acelasi liceu, Emanuil Gojdu, cea mai prestigioasa institutie de invatamant din orasul de pe malurile Crisului Repede.

Chimia e o materie dificila, una dintre putinele urate chiar de elevi. „Daca ajungi sa-i descifrezi tainele, te acapareaza. Este o materie frumoasa, insa trebuie sa ii descoperi frumusetea”, spune Dacian. Adolescentul a prins drag de chimie din clasa a IX-a, cand a fost al doilea la olimpiada, faza pe judet.

Acum a ajuns sa fie fascinat de aceasta materie. „Am avut noroc” spune tanarul. „M-a ajutat foarte mult doamna profesoara Anita Luncan, diriginta mea. Fara dansa nu cred ca as fi ajuns sa-mi placa chimia”, povesteste cu modestie Dacian, unul dintre cei mai merituosi gojdisti.

De chimie se leaga insa si o amintire trista. In urma cu trei ani, cand a obtinut locul al doilea la faza judeteana, nu a reusit calificarea la nationale dintr-un complex nefavorabil de imprejurari. Deziluzia i-a adus un an slab, in care chiar a vrut sa renunte la performanta. S-a trezit, insa.

Si s-a apucat de carte mai vartos ca niciodata. In 2004, a obtinut locul II pe scoala, urmat de un loc IV la faza judeteana. Ambitiosul tanar a reusit calificarea la nationale, unde, in urma cu o luna, a surclasat 50 dintre cei 80 de participanti din intreaga tara.

Primul rezultat notabil inscris in „palmaresul” lui Dacian Domocos nu se leaga, insa, de Chimie, si dateaza de cand era in clasa a VIII-a. Atunci a debutat in lotul de olimpici al Bihorului, obtinand primul loc pe scoala la Georgrafie, clasandu-se apoi printre primii 10 la faza pe judet.

Doi ani mai tarziu, Dacian s-a calificat printre primii 20 si la olimpiada pe judet la Franceza.