Cariera de… student
Lucian Radescu este poate cel mai „vechi” student al Universitatii „Transilvania” Brasov si cu siguranta unul dintre cei mai buni. Nu o sa va enumeram nenumaratele facultati pe care le-a absolvit cu „Magna cum laudae” si nici nu o sa descriem panoplia de premii din sufrageria acestuia.
Asta pentru ca, in ciuda faptului ca e „profesor” in matematica, barbatul nu a terminat nici o facultate in ultimii 15 ani. Abia a ajuns in anul III!
Toti studentii din Caminul 5 si de la Facultatea de Matematica au auzit de „Teacher”. In jurul lui s-a tesut un adevarat mit, studentul a devenit o legenda. „E de pe timpul lui Ceausescu pe aici, asa am auzit” ne spune un student care-l cunoaste pe Lucian Radescu „din auzite”. Un altul ne spune ca Teacher se ia la intrecere cu profesorii, pe unii chiar ii intrece la carte.
In schimb putini ii cunosc adevarata identitate. Toti cunosc cate ceva despre Teacher (engl. profesor, n.r.), dar nimic despre Lucian Radescu, omul din umbra legendei.
In ’93 a ajuns la „Transilvania”
Dornici sa spulberam mitul, am dat de urmele lui Teacher. Nu a fost usor. Barbatul de 33 de ani nu are telefon mobil si sta prin Brasov doua-trei zile pe saptamana, cand face pregatiri cu elevii de clasa a XII-a. Cand am intrat in camera de camin, barbatul isi ajuta colegii de facultate la curatatul cartofilor, baza obisnuitei cine studentesti. Aspectul boem il scoate in evidenta.
Studentul nu pune mare pret pe „look”, cum spun tinerii colegi, pastrand ceva din atmosfera sfarsitului anilor ’80. In plus, varsta ii trada „vechimea”, de parca vremea l-ar fi uitat in caminele studentesti.
Lucian Radescu are 33 de ani si provine din comuna Rucar, judetul Arges. S-a apucat de facultate in 1990, dupa caderea regimului comunist. S-a indreptat spre matematica, pasiune insuflata de un profesor din liceu. Atunci a intrat la Facultatea de Matematica de la Iasi si a ramas vrajit de viata de student. „Am stat un an de zile acolo.
Am cunoscut un sentiment apasator si am plecat” spune Lucian.
In 1993 a venit la Brasov unde a luat-o de la capat.
Cinci facultati incepute…
Porecla a primit-o de la un prieten care a asistat la o demonstratie de maiestrie si a ramas uimit. „Pe la inceputul anilor ’90 m-am capatat cu aceasta porecla. Rezolvam niste exercitii si un coleg care era de fata a exclamat: «Asta-i profesor!!». Si mi s-a spus de atunci «Teacher»” isi aminteste Lucian Radescu.
Ceea ce intriga la acest student este modul in care si-a trait ultimii 15 ani din viata. Tanarul nu si-a dat interesul sa-si ia licenta. Nici macar sa termine o facultate, precum un student obisnuit.
Algoritmul prin care si-a desfasurat studiul a fost urmatorul: la fiecare cel mult doi ani, tanarul era prezent la o noua admitere, renuntand la anii petrecuti pana atunci in facultate. De fiecare data a dat admitere la aceeasi facultate – cea de matematica, cu diferitele ei profiluri. Un simplu calcul matematic releva faptul ca Teacher a inceput cel putin cinci facultati…
…si a ajuns in anul III
„De fiecare data cand sustineam examenul de admitere intram la fara taxa, ba chiar mai luam si bursa. Cea mai slaba medie cu care am intrat vreodata a fost de peste opt, dar erau alte timpuri atunci, nu intra chiar oricine. In schimb in 1994 am intrat cu 10 curat” se lauda „batranul” student. De vreo doi ani de zile Teacher se afla in anul III si doreste sa termine aceasta facultate.
„In 2001 am intrat al II-lea la Facultatea de matematica. De doi ani de zile stau in anul III – unul de drept si unul de nevoie, printr-o situatie de care nici un student nu s-ar bucura” declara Radescu. Nu a dorit sa ne marturiseasca de ce a repetat anul III, de frica unor eventuale repercursiuni.
Mirajul vietii de student
Cu toate ca raportandu-ne la varsta are toate motivele, Teacher nu este casatorit. Prietenii lui din copilarie au acum copii si casa. Cei 15 ani de studentie pe care ii are la activ l-au fascinat. Nu a muncit niciodata la modul serios, ca angajat.
Singurele surse de venit din care isi castiga existenta au fost bursele de studiu si meditatiile pe care le-a oferit colegilor mai tineri si elevilor de clasa a XII, care se aflau in fata examenului de Bacalaureat. In rest, a gustat din plin viata de student. „Nu as putea spune ce m-a determinat sa stau atata amar de vreme in facultate. Cred ca viata de student, traiul printre tineri.
Atmosfera a fost extraordinara. Am avut legaturi fantastice cu colegii. A fost o destindere sufleteasca. Poate de vina a fost si teama de a deveni un profesor de matematica bun, intr-un sistem educational care lasa de dorit” se justifica Teacher.
S-a ferit sa ne spuna amanuntele picante pe care le-a trait, sau la care a fost martor in decursul anilor in care s-a perindat prin caminele studentesti si pe holurile Facultatii de Matematica.
„A venit vremea sa fac si altceva”
Ironia sortii este ca, dupa 15 ani in care nu si-a dorit sa termine facultatea a ajuns la punctul in care isi doreste acest lucru, dar nu mai reuseste. „Cred ca acum a sosit momentul sa scap din acest ciclu. Mi-am promis un lucru de care m-am ferit in ultimii 15 ani. Vreau sa ma linistesc” ne-a marturisit Lucian Radescu.
Teacher nu doreste sa urmeze masterul, sa devina profesor universitar, sau sa emigreze peste hotare, pentru un salariu „decent”. Modest din fire, Razescu doreste sa profeseze la liceul din comuna natala. „Poate ca o sa sune patetic, dar dupa ce voi termina facultatea vreau sa ridic nivelul de educatie din localitatea mea. Vreau sa devin profesor acolo” a marturisit Teacher.
Nemultumit de profesorii tineri
Aprecierea de care s-a bucurat Teacher nu a venit din facultate. Nivelul ridicat de pregatire i-a permis studentului sa publice exercitii in reviste cunoscute de profil. „Am publicat exercitii de matematica in revistele Cardinal, Octogon si Gazeta «Matematica». Este foarte greu sa compui exercitii.
Imi ia nopti intregi de gandire” isi aminteste studentul, aratandu-ne cum o „banala” matrice pe care a publicat-o in una dintre reviste le da mari batai de cap elevilor, ba chiar si multor profesori. In ciuda faptului ca ne-a facut capul matematica, pasiunea cu care vorbea despre aceasta stiinta nu ne-a lasat indiferenti. Cat despre viata universitara, Lucian Radescu spune ca este „pacatoasa”.
„Ar trebui sa fie stimulata creativitatea, nu prezenta la cursuri” este de parere Teacher. Barbatul este indignat de gradul slab de pregatire a tinerilor profesori care ies de pe bancile facultatii. „Pe acestia doresc sa-i atrag intr-o confruntare.
Nu vreau sa ma mandresc, dar este inacceptabil ca un profesor sa nu stie mai nimic cand iese din facultate” a precizat Radescu, spunand ca profesorii catastrofa sunt in special cei „scoliti” la Universitatea din Pitesti. „Nu se compara cu scoala care se face la Transilvania. Daca as fi invatat acolo, imi era de ajuns sa trec numai pe la examene pentru a promova anul” a declarat Teacher.