Timisoara, capitala regionala pentru romani si maghiari
Conducerea UDMR propune guvernelor roman si maghiar sa isi coreleze planurile nationale de dezvoltare intr-o serie de domenii pentru a putea astfel primi mai multi bani de la Uniunea Europeana. O decizie in acest sens ar urma sa fie luata in cadrul reuniunii comune ale celor doua guverne care va avea loc, in toamna acestui an, la Timisoara.
Vicepresedintele UDMR pe probleme de integrare europeana, Gabor Kerekes, cel care a avansat aceasta propunere, a declarat ca, dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, centrele de greutate din regiunea de granita cu Ungaria se vor muta in orasele romanesti Timisoara, Arad si Oradea. Aceste orase vor deveni „capitale economice” si pentru anumite regiuni din tara vecina.
Secretarul de stat in Ministerul roman al Integrarii Europene din Romania, Istvan Csutak, a declarat ca, daca cele doua tari vor agrea propunerea, aceasta va aduce „beneficii imense” tarii noastre.
Potrivit acestuia, daca va fi transmis un semnal politic ca exista la nivelul clasei politice o decizie privind dezvoltarea infrastructurii si exista o colaborare intre cele doua guverne, acest semnal va fi receptat pozitiv la Bruxelles.
Astfel, Uniunea Europeana ar putea sa finanteze o serie de proiecte comune. Asa ar fi racordarea autostrazilor din Romania si Ungaria, revitalizarea Canalului Bega din zona Timisoarei ori reactivarea unor cai ferate din regiunea de frontiera, ca urmare a impulsului pe care il va primi economia din zona dupa integrarea Romaniei.
Asa ar fi si calea ferata dintre Timisoara si Szeged, precum si calea ferata dintre Oradea si Debrecen. De asemenea, Uniunea Europeana ar putea finanta si o serie de proiecte de mediu.
In privinta investitiilor in infrastructura rutiera, oficialii europeni au afirmat, in repetate randuri, ca nu vor finanta proiecte care au legatura cu autostrada Transilvania, pentru ca acest contract a fost acordat fara licitatie de fostul guvern PSD companiei americane „Bechtel”, constructorul tronsonului dintre Bors si Brasov.
In schimb, europenii sunt dispusi sa finanteze construirea autostrazii prin Banat. Traseul acestui tronson se suprapune partial peste cel al Coridorului IV European.
De asemenea, a spus Istvan Csutak, un avantaj pentru zonele de granita va fi programul de vecinatate derulat de Uniunea Europeana si care va viza frontierele externe ale Uniunii, respectiv cea cu Serbia, cea cu Ucraina si cea cu Republica Moldova.
UE va investi o serie de fonduri pentru dezvoltarea acestor regiuni, ca sa scada presiunea economica asupra propriilor frontiere.