Memoria va conta (și) în 2024. Plus o reacție la o «analiză» pro-Geoană

Memoria trecutului recent este o miză în toate campaniile electorale. În România în jurul unor teme precum interpretarea perioadei comuniste, a momentului decembrie 1989 sau a perioadei 13-15 iunie, s-a organizat chiar clivajul politic central în primii ani de după 1989. Însă dincolo de acest exemplu extrem, specific tranziției de la un regim totalitar la unul ce se vrea democratic, în orice campanie electorală se vorbește despre trecut: de la identitatea fiecărui partid, care implică o memorie partizană specifică, punct de vedere asupra trecutului care pune în valoare formațiunea politică, până la interpretarea simplei performanțe la guvernare.

Recent au fost publicate la câteva ore distanță pe Hotnews și pe Spot Media doua articole care ating un punct esențial nu numai al confruntărilor politice din acest an electoral, dar și al luptei pentru (re)modelarea spiritul public: acela al memoriei colective.

Hotnews preia un text publicat sub egida Fundației Adenauer, semnat de un cunoscut sociolog din Cluj, din care aflăm că Mircea Geoană are « cea mai bună imagine dintre toți posibilii candidați anunțați până acum », și iată unul din motivele invocate: « Chiar dacă momentul 2009 a rămas în memoria colectivă, ea a devenit irelevantă ».

Articolul de pe SpotMedia are titlul: « Bucureștiul electoral și halucinant: Ca și cum Roșia Montană, Colectiv, amnistia și grațierea sau 10 august n-ar fi existat ».

Am uitat trecutul foarte recent? Putem gândi politica fără reperele date de memoria socială? Cine ne ajută să uităm la nivel colectiv și de ce?

Memorie recentă și joc electoral

Memoria trecutului recent este o miză în toate campaniile electorale. În România în jurul unor teme precum interpretarea perioadei comuniste, a momentului decembrie 1989 sau a perioadei 13-15 iunie, s-a organizat chiar clivajul politic central în primii ani de după 1989. Însă dincolo de acest exemplu extrem, specific tranziției de la un regim totalitar la unul ce se vrea democratic, în orice campanie electorală se vorbește despre trecut: de la identitatea fiecărui partid, care implică o memorie partizană specifică, punct de vedere asupra trecutului care pune în valoare formațiunea politică, până la interpretarea simplei performanțe la guvernare. Miza acestei interpretări e decisivă pentru că, în funcție de ea, există sau nu o anumită credibilitate în raport cu programele, a se citi promisiunile, partidelor. De aici rezultă și un avantaj al partidelor noi sau care nu au guvernat, acestea nu au un pasiv de apărat.

În contextul anului 2024 este clar că PSD și PNL, deși candidează pe liste comune la europarlamentare și în unele locuri la locale, nu-și pot sacrifica identitatea ignorând contradicțiile între memoriile trecutului pe care le invocă fiecare. Nu o incompatibilitate propriu-zis ideologică, ci una dominată de atitudinea față de trecut, împiedică o parte a electoratului PNL de a vota lista comună cu PSD. Situația e radical diferită de momentul 2012, atunci când alianța PSD-PNL (USL) era îndreptată către un adversar bine identificat: Traian Băsescu. Acum acest adversar nu e atât de clar definit, iar proiectul comun se reduce la ideea stabilității, care nu e chiar mobilizatoare pentru electoratul liberal. În plus, noul PNL moștenește o parte semnificativă a electoratului PDL, fiind deci mai ostil PSD decât era PNL-ul lui Crin Antonescu în 2012.

Memoria contează, dar va fi decisivă doar în măsura în care adversarii Alianței PSD-PNL vor ști cum să instrumentalizeze politic trecutul pentru a deturna o parte din electoratul PNL. Din motive lesne de înțeles, situația nu este simetrică în cazul PSD: electoratul său este mai disciplinat și mai orientat către ideea stabilității. În plus, primul-ministru este de la PSD, deci pentru ei această alianță este dominată de partidul condus de Marcel Ciolacu, mai ales în condițiile în care președintele Klaus Iohannis este la final de mandat, deci ostilitatea față de acesta va juca un rol mai puțin important. PSD este, din acest punct de vedere, un scut pentru PNL.

Alianța USR-PMP-FD poate fi principala beneficiară a strategiei de alianță a liberalilor numai dacă știe să seducă electoratul liberal ostil PSD. În logica vaselor comunicante, partidul lui Ludovic Orban ar fi trebuit să se afirme ca o dizidență a autenticilor liberali, dar eșecul de până acum e evident. Una din cauze e la fel de evidentă: a preferat să nu fie « liberal », ci o « Forță » a « Dreptei ». Originalitate printre dizidențele liberale care probabil îl va costa, cu atât mai mult cu cât alianța din care face parte e și ea a « Dreptei ». Periculos abandon al identității liberale și inutilă repetare a unei identității, dreapta, oricum neclare, chiar dacă sondajele ne spun că românii se declară majoritar de dreapta.

USR a riscat marginalizând zestrea brand-ului său construit cu greu prin prezența pe listele electorale începând cu legislativele din 2016. În 2019 a fost împreună cu PLUS, dar în mod semnificativ atunci își păstrase acronimul. Acum a lansat cam în ultimul moment un nume, Alianța Dreapta Unită, ce intră în tensiune cu natura electoratului său urban, divers, care are o componentă de centru-stânga. Nu punem în discuție aici strategia politică, ideea de alianță, ci măsura în care aceasta face apel la o sumă de identități politice care sunt cunoscute de electoratul potențial.

PMP-ul va juca un rol important în identitatea ADU prin faptul că e totuși parte a principalei familii politice europene, cea a popularilor, spre deosebire de USR, (membru ALDE și grupul Renew în Parlamentul european). Ceea ce, în treacăt fie spus, relativizează atacurile la adresa PSD-PNL ca fiind o listă care va trimite aleși în grupuri politice diferite din Parlamentul european. Dar PMP este și fostul vector politic al lui Traian Băsescu. ADU este deja atacat din această cauză și nu pare că are o strategie clară de a răspuns. Fie se delimitează de fostul președinte, dar asta s-ar putea să sune prost tocmai unei părți dintre cei gata să voteze ADU din zona actuala a PNL și care aveau un trecut de votant PDL. Fie asumă moștenirea politică a acestuia, cu activ și pasiv, și are un discurs în consecință.

E o dilemă politică din care e normal ca atât USR, cât și FD, să iasă cu greu, dar ambiguitatea nu e o strategie, va lăsa acest spațiu de vulnerabilitate, fără antidot discursiv. Eugen Tomac și PMP-ul în general nu pot gestiona singuri tema Băsescu. De altfel, acesta a și mutat semnificativ anunțându-și susținerea pentru Nicușor Dan în prima sa intervenție publică după o lungă perioadă. ADU chiar dacă va vrea să se delimiteze de fondatorul PMP, probabil nu va putea. Deci ar trebui să construiască o atitudine convingătoare în acest sens.

AUR este în poziția cea mai confortabilă, nu a guvernat, nu are un bilanț propriu-zis, în plus poate trage în toate direcțiile. Ca partid declarat naționalist, utilizarea trecutului este o resursă centrală. Problema sa este că în cei aproape patru ani de când este în lumina reflectoarelor a încercat cvadratura cercului din punctul de vedere al raportului cu trecutul recent, având în același timp un discurs nostalgic, acuzând în bloc tranziția, cei peste 30 de ani, și utilizând simboluri legate de național-comunismul de dinainte de 1989. Pe de altă parte, dorește să preia și un anticomunism aparent abandonat de celelalte forțe politice și mai ales epurat de pro-occidentalismul și pro-europenismului unor Coposu, Rațiu etc. Acest populism memorial nu are vocația unor complementarități, ci e semnul unei profunde incoerențe identitare. Nu este însă clar dacă prețul va fi unul imediat electoral, sau anunță viitoare falii ireconciliabile în interiorul AUR.

Geoană și memoria colectivă

Revenind la citatele de mai sus, este evident că electoratul nu va acționa « ca și cum Roșia Montană, Colectiv, amnistia și grațierea sau 10 august n-ar fi existat ». E însă treaba partidelor, dar și a unei mass-media neutre (ce utopie!) să pună degetul pe rană. Raportul cu trecutul recent e parte al oricărui discurs politic, dar nu e nici pe departe suficient nici pentru a te legitima, nici pentru a descalifica.

E semnificativ că autorul citatului de mai sus a înșirat momentele din ultimii 10 ani în care au avut loc manifestații de protest. Acestea au fost de amploare și au avut rezultate directe: proiectul Roșia Montană nu a fost demarat, Victor Ponta și-a dat demisia de la conducerea Guvernului, Ordonanța 13/2017 nu și-a produs efectele, Dragnea și-a pierdut orice credibilitate și a fost chiar condamnat. Electoratul nu le-a uitat, dar nu e clar cum e interpretat azi fiecare din acele moment în parte și ce efecte electorale poate avea acesta interpretare.

Bătălia în jurul modului cum societatea sau grupuri din societate își aduc aminte de marile manifestații, de mandatele lui Traian Băsescu, de promisiunile anti-PSD ale lui Iohannis etc. se duce în fiecare zi și de multe ori presupune strategii pe termen lung.

Aici ajungem la al doilea citat de mai sus, pe care îl vom prelua în contextul mai larg:

« Mircea Geoană

Acest politician are de departe cea mai bună imagine dintre toate personalitățile testate, cercetarea prezentă confirmând rezultatele sondajelor de opinie efectuate de diverse institute în precedentele 6 luni.

Înfrângerea sa din 2009 a rămas în memoria colectivă dar a devenit irelevantă. Rememorarea momentului „Mihaela, dragostea mea!” a survenit în practic fiecare din discuții, în Transilvania rurală substantivul „pierzător” fiind de asemenea asociat cu Mircea Geoană. Amuzamentul a fost înlocuit în timp cu o apreciere a schimbărilor survenite între timp în statutul profesional și personal al lui Geoană.

Aprilie 2024

„N-a fost pregătit atunci când a candidat, dar acuma cu vârsta și cu experiența… cred că e un om deștept și educat [accentuează] ACUM. I-am auzit câteva discursuri și mi se pare un om inteligent.” (femeie, 44 ani, Transilvania rurală)

„S-a schimbat foarte mult de când a pierdut alegerile. A fost la reciclare. O conversie.” (bărbat, 47 ani, Moldova urbană) »

Ideea că memoria momentului 2009 « a devenit irelevantă » este sinonimă cu ideea de mai sus că anumite momente din trecutul recent ar putea să nu conteze. Și e la fel de eronată plecând de la o premiza esențială: momentul electoral presupune concurență, deci adversari politici care vor specula punctele slabe. Nu, memoria momentului 2009 nu a devenit irelevantă, cel mult este la momentul T zero irelevantă, dar societatea nu uită nimic, își amintește dacă e ajutată. În plus, ideea irelevanței presupune că reamintirea acțiunilor lui Mircea Geoană din 2009, mai ales după anunțarea rezultatelor prin încercarea de a le anula, nu ar avea un impact politic asupra părerii celor care azi nu-și amintesc decât detaliile pe care mass-media a fost dispusă să le repete de 15 ani. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro