Spitalul Clinic de Urgenta Mures, transformat in centru regional
Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures va primi statut de spital regional. Acest anunt a fost facut de ministrul Sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu. Demnitarul a afirmat ca unitatea sanitara va deservi regiunea de dezvoltare din care face parte judetul Mures si va fi finantata pe masura.
Nicolaescu este de parere ca spitalul din Targu-Mures este la cel mai inalt nivel atat din punct de vedere al personalului, cat si al dotarilor.
El a mai spus ca in cadrul Consiliului Economic si Social, care a aprobat lista celor opt spitale care vor deveni centre regionale, a fost luata si decizia de infiintare, la nivelul I, a unui numar de 41 de centre medicale de urgenta, cate unul pentru fiecare judet.
„Scopul este asigurarea medicinii de urgenta in cel mai scurt timp pentru cetatean si cu cele mai eficiente servicii pentru acesta”, a adaugat ministrul.
Totodata, Nicolaescu a mentionat ca din 2006 spitalele vor fi manageriate pe centre de cost. „Urmaresc sa responsabilizez atat personalul medical, cat si cetateanul”, sustine demnitarul. El a adaugat ca din 2006 vor exista doua tipuri de tarife spitalicesti: unul fix, pe acelasi tip de operatie in toata tara, si unul variabil, care va tine cont de specificitatea locatiei unde se practica.
Astfel, tariful va tine cont daca opereaza un profesor universitar sau un medic rezident, daca locatia este un spital cu pavilioane sau o cladire monobloc, daca unitatea medicala este dotata cu echipamente foarte scumpe sau cu aparatura mai veche.