Corpul de Control al premierului, „asmutit” contra lui Dorin Florea
Corpul de Control al primului ministru Calin Popescu-Tariceanu verifica activitatea primarului independent al municipiului Targu-Mures, Dorin Florea. Sunt vizate achizitiile si concesiunile facute de administratia locala intre 2003 si 2004, dar, potrivit unor surse neoficiale, ar putea fi verificate si documente mai vechi care vizeaza licitatiile sau vanzarile de spatii comerciale.
In mod cu totul surprinzator, controlul a inceput in mare taina cam in aceeasi perioada in care vicepresedintele PD, Mircea Hava, a venit la Targu-Mures sa negocieze cu Florea intrarea acestuia in partidul condus la nivel central de Emil Boc.
Efectul de bumerang al sesizarilor lui Florea
In urma cu doua saptamani, primarul Florea anunta ca a cerut un control in judetul Mures pe marginea raportarilor legate de pagubele produse infrastructurii de inundatiile din acest an.
El afirma atunci ca o verificare a Ministerului Administratiei si Internelor se impune deoarece, din punctul sau de vedere, sumele alocate pentru indepartarea efectelor inundatiilor sunt mult mai mari decat ar fi fost necesar in realitate si ca administratia judeteana ar fi introdus la acest capitol o serie de drumuri deteriorate din cu totul alte motive.
Paradoxal, controlul a venit saptamana aceasta, insa nu pentru a verifica cele semnalate de Florea, ci pentru a verifica activitatea acestuia, pana acum fiind cerute pentru control cateva mii de pagini. „Sunt doi reprezentanti din partea Cancelariei primului ministru, cel putin asa s-au prezentat.
Din cate au anuntat, acestia doresc sa verifice concesiunile Primariei Targu-Mures, de asemenea achizitiile publice si in general se intereseaza de felul in care este gestionat bugetul institutiei”, a declarat purtatorul de cuvant al municipalitatii, Emil Marius Pascan. Potrivit acestuia, in paralel, la Primarie are loc si o verificare din partea Curtii de Conturi, inceputa acum doua luni.
In ceea ce priveste o posibila comanda politica tocmai in momentul in care Dorin Florea negociaza intrarea sa in PD, purtatorul de cuvant al Primariei a spus ca nimic nu este exclus, cunoscute fiind animozitatile dintre liderii locali ai PNL si seful sau.
„Se poate face orice legatura, dar, pana una alta, nu avem astfel de informatii, iar noi il consideram un control de rutina si este normal sa se faca un astfel de verificari, avand in vedere campania de denigrare la adresa primarului despre care se spunea ca ar fi facut fel de fel de ilegalitati si ca ar avea nevoie de o umbrela politica sub care sa ascunda aceste fapte”, a mai spus Pascan.
Echipa de control a primului ministru verifica tot ce misca in Primarie
Potrivit anumitor surse, Corpul de Control al primului ministru are sarcina de a verifica toata activitatea lui Florea ca primar al municipiului Targu-Mures, iar justificarea controlului ar fi o sesizare care nu a fost, insa, facuta publica.
De asemenea, aceleasi surse sustin ca vor urma verificari la Regia de Apa „Aquaserv” din oras, unde exista de asemenea sesizari in legatura cu programul de investitii prin Samtid.
„Nu sunt abilitat sa va dau nici un fel de relatii. La final vom intocmi un raport de control, atat pot sa va spun acum”, a declarat telefonic Gheorghita Teisan, unul din cei doi membri ai echipei care efectueaza verificari la Primarie.
Totusi, anumite surse sustin ca in ceea ce priveste activitatea institutiei, Corpul de Control al primului ministru va analiza si rapoartele Curtii de Conturi pentru primii patru ani de mandat al lui Dorin Florea, aspectele legate de vanzarile de spatii, licitatiile pentru deszapezire, dar si de cele referitoare la proiectul privind groapa de gunoi a orasului.
Nu in ultimul rand, vor fi luate la verificat si o serie de aspecte care au facut in ultimii ani obiectul unor plangeri penale ramase nesolutionate de PNA sau solutionate cu NUP.