Noul prefect de Cluj, instalat in functie de predecesorul sau
Noul prefect de Cluj, democratul Alin Tise, a fost instalat, ieri, oficial in functie. Reprezentantul Guvernului la acest eveniment a fost chiar predecesorul sau pe postul din fruntea Prefecturii, noul ministru al Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau.
Tise, de profesie avocat, a promis ca va avea grija de respectarea legalitatii in judet si a spus ca nasul sau de cununie, presedintele PD, Emil Boc, care este si primarul municipiului Cluj-Napoca, nu va avea parte de tratament preferential.
Noul prefect a spus ca membrii filialei l-au sustinut in cursa pentru ocuparea acestei functii ca urmare a muncii sale din ultimii ani depusa in folosul partidului si in cel al comunitatii locale, si nu datorita legaturii cu Boc. Odata cu noua numire, Tise a demisionat din postul de consilier local al municipiului resedinta de judet.
La randul sau, ministrul Educatiei, Mihail Hardau, a semnat procesul-verbal de predare-primire a Prefecturii. El a afirmat ca prioritatea sa va fi sa ii convinga pe profesori sa inceteze greva generala.
Instalarea prefectului i-a incurcat, insa, planurile lui Hardau. Acesta trebuia sa sustina o conferinta de presa la Bucuresti dar din cauza cetei, avionul cu care trebuia sa ajunga in Capitala nu a putut decola la timp, astfel ca activitatile demnitarului au fost contramandate.
Ceremonia de predare a stafetei la Prefectura ar fi trebuit sa aiba loc sambata dimineata. Ea a fost, insa, amanata doua zile, deoarece Hardau a fost rechemat la Bucuresti pentru a negocia cu sindicatele din invatamant.