Sari direct la conținut

Niculae Badalau ameninta Alianta cu represalii daca PSD va reveni la guvernare

Informatia de Giurgiu

„Lucian Iliescu, impreuna cu Norut Stanisteanu si mai nou Gheorghe Spoiala, fac tot felul de expeditii prin judet si exercita presiuni politice asupra primarilor social-democrati”, a declarat Niculae Badalau in cadrul conferintei de presa sustinuta vineri, 4 noiembrie a.c., la sediul PSD, atragandu-i totodata atentia prefectului sa nu mai faca politie politica.

„Daca Norut Stanisteanu nu mai vrea sa fie in PNL e treaba lui, dar insotind acesti oameni (liderii PNL Giurgiu –n.n.) in teritoriu comite un abuz in serviciu. Daca declaratiile primarilor asupra carora se exercita presiuni si sunt amenintati cu tot soiul de controale sunt adevarate vom inainta o plangere penala. Prefectul Stanisteanu duce in derizoriu institutia si comite ilegalitati.

In opinia noastra nu are ce cauta la examenul de prefect pentru ca e o marioneta. Vom face o interventie la ministrul Vasile Blaga si-i vom cere sa nu-i permita sa sustina acest examen.”, a mai spus Badalau.

Liderul social-democratilor giurgiuveni a trecut la atac frontal amenintand cu represalii in situatia in care PSD va reveni la guvernare, rugandu-se la toti sfintii sa-i fereasca pe actualii lideri ai Aliantei de razbunarea PSD.

„Daca vom reveni la guvernare si pentru o foaie de hartie indoita ilegal ii vom trage la raspundere. Vom anula examenele aranjate de ei si vom cere punerea lor sub control pentru presiunile politice exercitate. Au constientizat faptul ca nu au sustinere in judet si au trecut la presiuni, obligand oamenii sa treaca la Alianta pentru a raporta la Bucuresti ca stau bine in judetul Giurgiu.

Pe de alta parte, stiu sa-si protejeze apropiatii, asa cum s-a intamplat la Malu Spart, unde un intreprinzator particular a construit o terasa pe un teren public. Oamenii din zona au facut o intampinare prefectului. Consilierul Remus Gaina a fost acolo si nu s-a luat nici o masura. I-am sfatuit pe oameni sa faca plangere penala impotriva prefectului.”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro