Sari direct la conținut

Revolta saracilor din Vlasinesti

botosaninews.ro

Revolta a saracilor din Vlasinesti. 100 de persoane care au fost angajate de Primarie pentru a efectua munci in folosul comunitatii au iesit astazi in strada. Oamenii nu au primit banii pentru doua luni de lucru, din cauza ca primarul a uitat sa inregistreze contractele la Inspectoratul Teritorial de Munca. In ziua cind trebuia sa faca acest lucru, primarul Ionel Oniciuc a plecat in Germania.

Cele 100 de persoane din Vlasinesti au fost angajate cu bani de la fondul de somaj. Sumele necesare platii salariilor acestora erau achitate de Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca, pe baza unor documente intocmite de Primarie. Problema este ca primarul Ionel Oniciuc a uitat sa faca documentatia si sa inregistreze contractele de munca ale oamenilor la Inspectoratul Teritorial de Munca.

In aceste conditii, finantatorul proiectului nu poate da drumul la bani, iar oamenii nu pot primi salariile pe doua luni de munca. Satenii sunt disperati si cer nu doar plata drepturilor lor, ci si demisia primarului.

La plecarea in Germania, primarul de Vlasinesti a cerut viceprimarului sa nu semneze nici un document din Primarie. Luat la intrebari de sateni, Oniciuc nu a gasit o explicatie.

Oficialii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca au cerut ajutorul autoritatilor de la Bucuresti pentru a putea face platile catre satenii din Vlasinesti. O echipa a agentiei s-a deplasat astazi la Vlasinesti pentru a analiza situatia. Oamenii sunt atit de disperati incit spun ca daca nu vor primi banii il vor da in judecata pe primar

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro